CS Păulești, pas uriaș către liga a treia! (GALERIE FOTO)

Publicat in Sport 18 Iunie 2016 2078 ori
Google+ WhatsApp

În această după-amiază, la Dumbrăveni – localitate situată la jumătatea drumului dintre Râmnicu Sărat și Focșani, pe un teren amintind de Liga C a județului nostru, echipa prahoveană CS Păulești a reușit, în meci tur, o victorie importantă, 3-1 (1-0) în fața gazdelor cu nume neconvențional, Euromania. Campionii Vrancei!

În plin câmp, pe o caniculă severă (37 de grade la umbră!), fotbaliștii au avut parte de un supliciu incredibil iar suporterii, circa 400 – dintre care circa 100 veniți de la Păulești! – au suportat cu stoicism flăcările soarelui. Un localnic a cedat iar serviciul medical al ambulanței a intervenit transportând victima la spital!

Meciul a debutat frumos, cu galeriile extrem de active, dar numai cu păuleștenii în delir încă din minutul 3! Atunci, la o fază simplă, fundașul central al gazdelor, Negoiță, a intrat bezmetic la M. Mihai, în apropierea liniei de corner, în propriul careu, iar arbitrul Barbu a fluierat fără să ezite lovitură de pedeapsă! Lovitura a fost executată plasat de către NAE, în stânga lui Sava, iar oaspeții s-au văzut extrem de repede în avantaj! Puteau închide meciul repede, până la pauză, dar Nae și Ciobanu au ratat ocazii mari de gol, balonul ocolind de puțin poarta fostului portar al Tricolorului Breaza!

De cealaltă parte, elevii lui Daniel Bănică puteau egala în două rânduri, prima dată prin Lechea (39) apoi prin Târcă (55) dar portarul Rădulescu a parat excelent de fiecare dată!

Golul al doilea a fost reușit de PANTILIMONESCU (68), după o centrare de manual a lui L. Dumitru iar CIOBANU (83) a terminat muniția oaspeților!

Gazdele au izbutit golul de onoare prin MIHĂILĂ (85), după o greșeală de începător a lui Neacșu.

Iar returul de sâmbătă, ora 17:30, de la Păulești, se anunță a fi unul lejer, cele trei reușite de la Dumbrăveni putând reprezenta suficient pentru visul promovării. Dar păuleștenii vor încerca să ofere și spectacol fanilor, sunt sigur!

Casetă

AS Euromania Dumbrăveni - CS Păulești 1-3 (0-1)          

Stadion: Comunal” Dumbrăveni, Vrancea. Spectatori: circa 400. Marcatori: Mihăilă (85)/ Nae (3, penalti), Pantilimonescu (68), Ciobanu (81).

Euromania: Sava – Stanciu, Negoiță, Gurguiatu, Săpunaru – R. Popa (70 Mihăilă), Niță, Chivu – Târcă, Lachea (77 Lera), Mihăilescu (46 Diaconu, 82 Apostol). Antrenor: Daniel Bănică.

CS Păulești: Rădulescu –Țugui, Neacșu, Neagu (64 Butufei), C. Mihai – Bărăgan, Pantilimonescu (85 Arnăutu) – L. Dumitru, M. Mihai (79 Alexandru), Nae (73 Cocoș) – Ciobanu. Antrenor: Iulius Mărgărit.

Cartonaș galben: M. Mihai (58)

Au arbitrat: Marian Barbu - Constantin Mihai Cantemir (ambii din Făgăraș) și Cojocaru Andrei Pavel (Braşov)

Observatori: Victor Stănișteanu și Valeriu Ibris (ambii din Buzău)

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.