Viitorul medic al naționalei a sosit la București pentru a negocia contractul cu FRF

Publicat in Sport 14 Mai 2016 1692 ori
Google+ WhatsApp
Viitorul medic al naționalei a sosit la București pentru a negocia contractul cu FRF
Viitorul medic al naționalei a sosit la București pentru a negocia contractul cu FRF

Conducerea FRF i-a reziliat în această săptămână contractul medicului Pompiliu Popescu și vrea ca până luni să aibă deja o înțelegere semnată cu înlocuitorul acestuia. Cel ales se numește Laurențiu Dan Oproiu și sâmbătă la prânz a aterizat la București, venind de la Londra, acolo unde locuiește.

Oproiu are 42 de ani și a mai lucrat în fotbal la Steaua, în 2002-2003, apoi la Unirea Urziceni, între 2007 și 2010. Apoi a plecat în Anglia, unde profesează ca medic specialist de peste 13 ani. La fiecare venirea a sa în fotbalul românesc a fost adus de MM Stoica, lucrând la Steaua cu Victor Pițurcă, iar la Urziceni cu Dan Petrescu și Roni Levi.

FRF intenționează ca după terminarea Euro 2016 să înființeze un departament medical performant pentru toate loturile naționale, care să fie coordonat de doctorul Oproiu.

Pompiliu Popescu a fost îndepărtat din funcție la începutul săptămânii după 25 de ani alături de tricolori, despărțirea fiind una deloc amiabilă. Federația a anunțat deja că-l va acționa în instanță pe medic, pentru afirmațiile făcute după încetarea contractului cu FRF.

Odată cu plecarea lui Pompiliu Popescu au fost îndepărtați și oamenii din staful acestuia, maseurii și fizioterapeuții. "După o colaborare de mai bine de 25 de ani, Federația Română de Fotbal anunță despărțirea de Pompiliu Popescu. În vârstă de 65 de ani, medicul a ajuns la vârsta pensionării, motiv pentru care contractul său cu FRF a ajuns la final. Neputându-se ajunge la un acord pentru un nou angajament, Federația Română de Fotbal îi mulțumește doctorului Pompiliu Popescu pentru întreaga sa activitate la echipa națională și îi urează succes în proiectele pe care le va întreprinde.

Prin plecarea medicului Popescu, Federația Română de Fotbal se va despărți și de staff-ul acestuia format din:

- Roger Popovici – maseur

- Ghiță Păcurariu – maseur

- Victor Hexan – maseur

- Ovidiu Blendea – maseur

- Bogdan Ionescu – maseur

Precizăm că încheierea colaborărilor s-a făcut prin achitarea tuturor obligațiilor financiare, inclusiv a bonusurilor de calificare la Euro 2016.", se arată în comunicatul postat pe frf.ro.

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.