La Chiajna, în căutarea victoriei!

Publicat in Sport 07 Aprilie 2016 1603 ori
Google+ WhatsApp
La Chiajna, în căutarea victoriei!
La Chiajna, în căutarea victoriei!

Petrolul va juca mâine seară, de la ora 20:30, pe terenul Concordiei Chiajna, într-o partidă contând pentru etapa a cu numărul şase a fazei play-off din cadrul Ligii I Orange.

Aflată la 9 puncte distanţă de locul care asigură prezenţa la barajul pentru rămânerea în primul eşalon, Petrolul Ploieşti nu poate lua în calcul decât victoria pentru meciul de mâine, de la Chiajna. “Am făcut un pas greşit în etapa trecută, iar acum sper să ne recuperăm punctele la Chiajna. O victorie ne-ar aduce la şase puncte de zona salvării, ar mai fi opt etape de jucat şi, cu siguranţă, motivaţia jucătorilor, încrederea noastră şi a suporterilor vor fi altele. Trei puncte câştigate la Chiajna ar însemna foarte mult pentru noi”, a spus antrenorul principal al “galben-albaştrilor”, Ionel Gane. “Vom întâlni un adversar care se află, de asemenea, în zona retrogradării, nu se poate spune, astfel, că are linişte, dar Concordia are în componenţă jucători cu experienţă, cu state vechi în Liga I. Cu siguranţă, va fi un meci foarte dificil şi foarte important pentru noi, mai ales că am făcut acel pas greşit acasă, contra celor de la Voluntari, într-o partidă în care n-am jucat rău, dar în care ne-au costat greşelile comise la cele două eliminări”, a mai spus Gane.

“În cele trei partide disputate de când sunt aici nu am ce să le reproşez jucătorilor în ceea ce priveşte atitudinea şi dăruirea lor, dar trebuie să nu mai facem erorile din ultima partidă şi mai trebuie să marcăm gol sau goluri ca să reuşim să aducem puncte”, a continuat Gane. “Ultimele rezultate au adus şi suporterii aproape, i-am simţit cum ne-au împins de la spate şi la meciul cu FC Voluntari. Am înţeles că şi la Chiajna ne vor susţine într-un număr mare, iar asta este un lucru pozitiv pentru noi. Trebuie să ne dea mai multă încredere şi elan pentru ceea ce va urma şi, asta le-am spus şi jucătorilor, trebuie să arătăm bine, ca o echipă, în ultimele 9 etape”, a adăugat antrenorul petroliştilor.

Despre întâlnirea de mâine seară a vorbit şi Victor Astafei, autorul golului care a adus victoria “lupilor”, în urmă cu două runde, la Timişoara. “Până acum, în toate meciurile pe care le-am jucat pe terenul sintetic de la Chiajna am reuşit să înscriu. Sper ca şi mâine să o fac şi să-mi ajut echipa încă o data. Important este să jucăm inteligent, să gestionăm mult mai bine meciul pe toată durata lui şi, cu siguranţă, dacă o să ne facem jocul pe care l-am avut în ultimele etape, atunci o să fie bine”, a spus fotbalistul petroliştilor. “Eu tot timpul am fost optimist. Mai sunt încă multe meciuri, sper ca, matematic, să ne luptăm până în ultima etapă, iar atunci să ne bucurăm pentru rămânerea în prima ligă. Eu cred că se poate şi trebuie să câştigăm mâine seară”, a mai afirmat Astafei.

Petroliştii s-au antrenat, ieri, pe terenul sintetic de la Izvorani, pentru a se adapta cu suprafaţa de joc pe care o vor întâlni şi la Chiajna, iar astăzi, după o şedinţă de pregătire efectuată, dimineaţă, pe “Ilie Oană,” au intrat în cantonament. Pentru meciul de mâine seară, din lot nu vor face parte Alexandru David, în continuare nerefăcut după o problemă medicală, Ionel Stana şi Cristian Pulhac, ambii fiind suspendaţi, revenind, în schimb, fundaşul francez Fabrice Begeorgi, cel care, din această săptămână, şi-a reluat antrenamentele alături de coechipierii săi.

* Tribunalul Prahova a stabilit, astăzi, continuarea procedurii de reorganizare a SC Fotbal Club Petrolul SA, sens în care a acordat un nou termen de judecată, la data de 25 mai 2016.

sursa: fcpetrolul

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.