Start cu stângul în play-out

Publicat in Sport 05 Martie 2016 1091 ori
Google+ WhatsApp
Start cu stângul în play-out
Start cu stângul în play-out

Nici începutul fazei a doua a campionatului n-a fost de bun augur pentru Petrolul, „găzarii” pierzând în deplasarea de la Botoşani. Diferenţa a fost făcută de o lovitură de pedeapsă, transformată de către Vaşvari, în minutul 73.

Fără punct câştigat în 2016, Botoşaniul şi Petrolul priveau meciul de debut din play-out ca pe o adevărată „gură de oxigen” în perspectiva luptei pentru salvarea de la retrogradare. Evident, miza era mare, atâta vreme cât, de aici înainte, orice pas greşit atârnă tot mai greu, şi poate de aici startul de partidă ezitant, ambele echipe părând a fi destul de temătoare şi, în egală măsură, precipitate în joc.

Profitând de avantajul terenului propriu, Botoşaniul a dat senzaţia că este echipa care preia iniţiativa, dar organizarea bună a elevilor lui Schumacher nu le-a oferit gazdelor oportunitatea să se apropie periculos de buturile lui Cobrea. În replică, „lupii” au încercat să „muşte” pe contraatac, irosind, însă, câteva situaţii promiţătoare, iar finalul de repriză s-a „încins”, amfitrionii trecând în două rânduri pe lângă deschiderea scorului. Cobrea (40) s-a plasat bine şi a respins, de lângă bară, la reluarea din 6 metri a lui Martinus, pentru ca, peste doar câteva zeci de secunde, Prestia să salveze de pe linia porţii, la un şut, din careu, al lui Hadnagy.

Debutul părţii a doua a propus aceleaşi coordonate, cu defensiva ploieşteană reuşind să facă faţă presiunii gazdelor. Aproape de jumătatea reprizei, Schumacher a căutat să aducă mai multă prospeţime în linia mediană, efectuând o dublă schimbare, Zoubir şi Guerriero schimbându-i pe Gavrilă şi Stana, dar, într-o perioadă a jocului în care „lupii” îşi anunţau intenţiile ofensive, a venit penaltyul acordat gazdelor de „centralul” George Rădulescu, după un henţ în careu al lui Begeorgi. Vaşvari (73) n-a ratat de la punctul cu var, iar Botoşaniul aborda în avantaj pe tabelă ultima parte a confruntării. Petrolul a alergat după egalare, dar finalul n-a mai adus nimic notabil, ploieştenii văzându-se, încă o dată înfrânţi.

În următoarea etapă, Petrolul va juca pe „Ilie Oană”, vineri, de la ora 20:30, cu CSMS Iaşi.

Casetă

FC Botoşani – FC Petrolul Ploieşti 1-0 (0-0)

Marcator: Vaşvari (73).

FC Botoşani: Pleşca – Dimitrov, Ngadeu, Miron, Muşat – Cucu, Vaşvari – Martinus, Cabrera (84 Matulevicius), Fulop (58 D. Roman) – Hadnagy (76 Bordeianu). Antrenor: Cristian Pustai.

FC Petrolul: Cobrea (cpt) – Mişelăricu, Prestia, Inez, Begeorgi – Bucşa – Gavrilă (63 Zoubir), Ziani, Stana (63 Guerriero), Pacar – Paolucci (76 Michael). Antrenor: Constantin Schumacher.

Au arbitrat: George Rădulescu (Bucureşti) – Marius Nicoară (Mehedinţi) şi Daniel Hulubei (Vaslui).

Arbitru de rezervă: Alexandru Marian Barbu (Braşov).

Observatori: Ionel Popa (Iaşi) şi Romulus Chihaia (Bucureşti).

sursa: fcpetrolul

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.