De trei ori 33!

Publicat in Sport 29 Februarie 2016 912 ori
Google+ WhatsApp
De trei ori 33!
De trei ori 33!

Handbaliştii de la CSM Ploieşti şi-au făcut, aseară, norma în faţa ultimei clasate din Liga Naţională, CSU Danubius Galaţi, pe care au învins-o pentru a treia oară consecutiv (de două ori în campionat şi o dată în Cupa României) înscriind fix 33 de goluri. A fost 33-27 în tur, la Galaţi, apoi 33-31, în decembrie, în meciul din competiţia KO jucat în Sala „Olimpia” şi, acum, 33-23, după o evoluţie concludentă a băieţilor noştri, care au jucat şi pentru public, reuşind câteva goluri spectaculoase.

CSM-ul a început tare şi a condus cu 4-1 după doar 5 minute, chiar dacă l-a avut pe Capotă eliminat rapid, după nici 240 de secunde de joc. Nu a urmat, însă, desprinderea aşteptată, pentru că Danubius a reuşit să vină la 5-5 şi 6-6, prospeţimea oamenilor gălăţeni de la „9 metri” aducând golurile ce au reechilibrat disputa. Imediat ce defensiva noastră a început să închidă traseele oaspeţilor, s-a stârnit furtuna pe tabelă, cinci goluri ploieştene consecutive ducând scorul la 11-6 şi obligându-l pe Florin Andronic să solicite time-out. Danubius a venit la 11-8 şi 12-9, dar cu un joc ofensiv previzibil, lent şi închesuit pe centru, nu avea cum să schimbe cumva soarta partidei. Cu Cosmin Capotă de neoprit (7 goluri în prima parte), CSM Ploieşti a menţinut ecartul în zona a 5-6 goluri, pregătind pentru repriza secundă asaltul cu care să se desprindă şi mai clar.

La reluare, s-a făcut 20-13 (32), apoi 24-15, cu golul campionatului pentru CSM Ploieşti, Capotă înscriind după o aeriană cu Tărîţă, cu un şut pe la spate (38), pentru ca, pe final, diferenţa să fie de 9-10 goluri. Au apărut pe teren şi Hodorogea, Hoinaru, Mihoci sau Năstase, trei dintre ei reuşind să şi înscrie, de remarcat fiind şi încrederea de care a beneficiat şi portarul Daniel Rotaru, care a prins cam 40 de minute pe parchet şi a bifat câteva intervenţii spectaculoase.

A fost, una peste alta, un bun antrenament în faţa celei mai slabe echipe din Liga Naţională, venit la timp înaintea a două meciuri importante în perspectiva play-out-ului: la Călăraşi şi, acasă, cu Energia Târgu Jiu.

Casetă

CSM Ploieşti - CSU Danubius Galaţi 33-23 (18-13)

Sala: „Olimpia”. Spectatori: circa 400.

CSM Ploieşti: Antonaru - Tărîţă (5 goluri), Dediu (3), Zamfir, Capotă (10), Al. Farcaş (4, 1 din „7 metri”), Stăncioiu (3). Au mai jucat: D. Rotaru - Turcu (1 gol), Botezatu (3), Hodorogea (2, 1 din „7 metri”), Hoinaru (1), Mihoci, Năstase (1, 1 din „7 metri”). Director tehnic: Ion Nicolae. Antrenor principal: Dragoş Dobrescu.

CSU Danubius: Fuică - Niţu (8 goluri, 4 din „7 metri”), Grigore (1), Dospinescu (3), Mîrşiu (1), I. Ştefan, Udriştoiu (1). Au mai evoluat: Drenceanu - Frangulea (4 goluri), Şahîn (1), Burlacu (3), Poteră, Prună (1). Antrenor: Florin Andronic.

Arbitri: Adrian Nacu şi Adrian Rucoi (ambii din Mureş).

Observator FRH: Doru Stamatoiu (Vâlcea).

Statisticile partidei

Aruncări „7 metri”: 3/0ratate - 6/2 ratate (Niţu - 2).

Eliminări „2 minute”: 6 (Capotă, Dediu - 2, Al. Farcaş, Botezatu, Zamfir) - 1 (Şahîn).

sursa: csmploiesti

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.