România s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de handbal, după ce a învins Danemarca în prelungiri!

Publicat in Sport 16 Decembrie 2015 1097 ori
Google+ WhatsApp
România s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de handbal, după ce a învins Danemarca în prelungiri!
România s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de handbal, după ce a învins Danemarca în prelungiri!

Echipa naţională de handbal feminin a României s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial din Danemarca, după ce a învins, în această seară, la Herning, cu scorul de 31-30 după prelungiri, reprezentativa ţării gazdă, şi va întâlni selecţionata Norvegiei în penultimul act al competiţiei.

Marcatoarele echipei României au fost Neagu 15 goluri, Brădeanu 5, Manea 3, Nechita 3, Buceschi 3, Ardean-Elisei 2, iar pentru Danemarca s-au remarcat L. Jorgensen 5 goluri, Hansen, tot 5.

Cele două echipe s-au mai duelat în aceeaşi sală, la CE din 2010, atunci când tricolorele au câştigat medalia de bronz, învingând Danemarca în finala mică.

Tot azi, în celelalte meciuri din sferturile de finală s-au înregistrat rezultatele: Olanda - Franţa 28-25 (15-12), Polonia - Rusia 21-20 (11-9) şi Norvegia - Muntenegru 26-25 (13-11).

Astfel, în semifinalele Campionatului Mondial se vor duela Olanda - Polonia şi România - Norvegia, în timp ce învinsele Franţa, Rusia, Muntenegru şi Danemarca vor evolua pentru clasarea finală pe locurile 5-8.

Tricolorele s-au calificat în sferturi după ce au eliminat, în optimi, campioana mondială en-titre, Brazilia, cu scorul de 25-22 (13-8), anterior încheind pe locul patru în grupa D.

Obiectivul naţionalei României la CM din Danemarca a fost clasarea pe unul din primele opt locuri, acesta fiind deja îndeplinit.

Semifinalele se vor disputa vineri, atunci când sunt programate şi primele meciuri pentru locurile 5-8, iar finalele pentru medalii, precum şi meciurile pentru locurile 5-6 şi 7-8, duminică.

Campionatul Mondial reprezintă şi un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio, câştigătoarea competiţiei obţinând calificarea direct, în timp ce echipele de pe locurile 2-7, alături de alte şase echipe cu cel mai bun ranking continental, vor avea drept de joc la turneele preolimpice, programate în perioada 18-20 martie 2016. Echipele calificate la turneele preolimpice vor fi anunţate de IHF după încheierea CM din Danemarca.

sursa: mediafax

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.