Bilanț impresionant pentru gimnastele CSM-ului, la Cupa Rotary!
Gimnastele Clubului Sportiv Municipal Ploieşti au participat, la Oradea, la cea de-a X-a ediţie a Cupei Rotary, prilej cu care au reuşit să câştige nu mai puţin de 15 medalii: 9 de aur, 5 de argint şi una de bronz.
Sportivele pregătite de Liliana Băescu (antrenor coordonator) şi Simona Puiu (antrenor), alături de care se află în permanenţă coregraful Tatiana Dor, s-au prezentat la cel mai înalt nivel, bilanţul remarcabil fiind conturat astfel:
Categoria a III-a (gimnaste născute 2003-2004)
Denisa Stoian – aur la individual compus, cerc şi măciuci;
Miruna Ciocîrlan – aur la coardă şi minge şi argint la individual compus;
Denisa Stoian a fost desemnată şi "Cea mai tehnică sportivă" din întreaga competiţie.
Categoria a IV-a
(Gimnaste născute 2005)
Gabriela Constantin – aur la coardă şi argint la individual compus şi panglică;
Valentina Nuţă – argint la coardă şi bronz la cerc;
Gimnaste născute 2006
Sabina Enache – aur la individual compus, coardă şi cerc;
Anisia Drăgan – argint la fără obiect.
sursa: csmploiesti
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!