Un debutant a înscris, maghiarii, favoriți la calificare!

Publicat in Sport 13 Noiembrie 2015 914 ori
Google+ WhatsApp
Un debutant a înscris, maghiarii, favoriți la calificare!
Un debutant a înscris, maghiarii, favoriți la calificare!

Norvegia - Ungaria 0-1 (0-1)

Ungaria, fosta adversară a tricolorilor din preliminarii, a devenit favorită pentru calificarea la Euro după victoria de aseară, 1-0 în Norvegia, în prima manşă a barajului.

Gazdele au avut prima mare ocazie pe Ullevaal, prin căpitanul Skjelbred, dar portarul Kiraly a avut o intervenție miraculoasă deviind balonul în corner! Apoi, maghiarii au replicat la șutul lui Kleinheisler, parat de Nyland, însă portarul norvegian avea să greșească la urmatoarea execuție a mijlocașului oaspeților. Debutant la echipa națională, jucătorul lui Videoton a marcat golul care îi apropie pe maghiari de prezența la Euro, dupa 44 de ani.

Soderlund l-a încercat și el pe veteranul Kiraly, în timp ce Ungaria a avut șansa de a-și dubla avantajul, Dzsudzsak nereușind să-l învingă pe Nyland. Norvegia a fost aproape de egalare în finalul meciului, dar Kiraly și transversala s-au opus în fața lui Johansen și Helland.

Returul se joacă duminica, la Budapesta.

În această seară (21:45, în direct pe Digisport 1)) se joacă un alt meci de baraj, Bosnia – Irlanda, iar mâine ultimele două, Ucraina – Slovenia (20:00) și Suedia – Danemarca (21:45), ambele transmise de același canal de televiziune.

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.