Eșec onorabil în fieful campioanei

Publicat in Sport 28 Octombrie 2015 873 ori
Google+ WhatsApp
Eșec onorabil în fieful campioanei
Eșec onorabil în fieful campioanei

CSM BUCUREŞTI - CSM PLOIEŞTI 32-27 (15-14)

Handbalistele de la CSM Ploieşti nu au reuşit să producă surpriza pe terenul campioanei CSM Bucureşti şi au cedat, aseară, cu 32-27 (15-14), în meciul contând pentru etapa a X-a a Ligii Naţionale, disputat în devans pentru că adversarele evoluează, la finalul săptămânii, în Champions League.

Aşa cum era de aşteptat, s-a văzut diferenţa dintre cele două loturi, soluţiile de care dispun cei doi tehnicieni în momentul efectuării schimbărilor reflectându-se în desfăşurarea jocului şi, implicit, în rezultatul final. Atât cât au putut ţine ritmul impus de gazde, ploieștencele au stat aproape şi chiar le-au pus probleme campioanelor, dar, în momentul în care s-a apelat la forţe proaspete, a început să crească diferenţa de pe tabelă şi doar finalul a salvat un rezultat onorabil.

În prima repriză s-a jucat de la egal la egal, chiar dacă debutul fetelor de la CSM Ploiești a fost ezitant, gazdele desprinzându-se rapid la 5-1 (minutul 5). De la 7-4, a urmat o serie de patru reuşite ale fetelor noastre şi Kim Rasmussen începea, deja, să apeleze la soluţiile de pe bancă, Pessoa, între buturi, Jorgensen şi Rodrigues, la „9 metri”, făcându-şi, imediat, apariţia pe parchet. Bucureştencele au întors scorul şi au stat permanent în faţă, dar, de fiecare dată, elevele lui Neven Hrupec au avut replică şi au egalat (la 11, 12, 13 şi 14), avantajul de un gol consemnat la pauză fiind decis de o lovitură de la „7 metri” obţinută pe final de gazde şi transformată de Gullden.

După pauză, lipsa de prospeţime în faţa unor adversare care s-au rulat permanent şi au adus în continuu soluţii în jocul campioanelor a făcut ca echilibrul să se rupă rapid, un 4-0 scurt ducând tabela la 19-14 (minutul 35). Tivadar şi colegele sale au avut o scurtă revenire, apropiindu-se la trei „lungimi”, 21-18 (minutul 39), dar a urmat o perioadă în care tăvălugul CSM-ului bucureştean a fost de neoprit. S-a ajuns la 26-18 (minutul 46) şi, chiar 31-20 (minutul 52), dar eşecul la scor ce se întrezărea a fost evitat graţie unui final de meci foarte bun. Un parţial de 7-1, cu N. Tudor şi Burtea-Shutska inspirate la finalizare, a dus la un scor final, 32-27, onorabil, în condiţiile în care echipele care au vizitat campioana în acest sezon au cedat, până acum, la cel puţin opt goluri.

Pentru CSM Ploiești urmează, joia viitoare, pe 5 noiembrie, de la ora 18:00, meciul restant din etapa a IX, cu CSM Unirea Slobozia, apoi vizita vicecampioanei HCM Baia Mare, la o dată ce urmează să fie stabilită de Federaţia Română de Handbal.

Casetă

Sala: „Rapid”. Spectatori: circa 800.

CSM Bucureşti: Grubisic - Vărzaru (4 goluri), Fachinello (3), Gullden (4), Manea (2), Brădeanu (6), Curea (2). Au mai jucat: Pessoa - Vetkova (1), Jorgensen (1), Rodrigues (2), Martin (6), Franca da Silva, Bazaliu (1), Nan.  Antrenor: Kim Rasmussen.

CSM Ploieşti: Tatalovic - Preda (1), Dmitrovic (5, 3 din „7 metri”), Tivadar, Burtea-Shutska (8), N. Tudor (8), Farcău (3). Au mai evoluat: A. Dumitru - Bozovic (1), Gavrilă, Vasilescu (1), Chiricuţă. Antrenor: Neven Hrupec.

Arbitri: Daniel Basso şi Florin Tofan (Galaţi).

Observator FRH: Doru Dordea (Sibiu).

Statisticile partidei

Lovituri „7 metri”: 3/0 ratate - 4/1 ratată.

Eliminări „2 minute”: 0 - 4 (Tivadar - 2, N. Tudor, Chiricuţă).

sursa: csmploiesti

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.