Echipele de baschet ale CSM-ului au dictat ritmul în week-end!

Publicat in Sport 19 Octombrie 2015 457 ori
Google+ WhatsApp
Echipele de baschet ale CSM-ului au dictat ritmul în week-end!
Echipele de baschet ale CSM-ului au dictat ritmul în week-end!

Echipele de baschet, fete şi băieţi, ale Clubului Sportiv Municipal Ploieşti au înregistrat 5 victorii la finalul săptămânii trecute, în cele 6 partide disputate în cadrul Ligii I, dar şi în Campionatele Naţionale pentru juniori.

Echipa feminină sub 16 ani de la CSS-CSM Ploieşti, medaliată cu bronz în sezonul trecut, a obţinut a doua victorie consecutivă în debutul sezonului. Fetele pregătite de Loredana Munteanu s-au impus cu 73-23, pe teren propriu, în faţa celor de la CSS Braşovia Braşov, după ce, în prima etapă, făcuseră legea la Mediaş, scor 103-17.

Colegele mai mari, de la categoria sub 18 ani, au intrat şi ele în scenă, la finalul săptămânii. Formaţia antrenată de Corina Istrătescu a ratat însă şansa unui debut cu dreptul, pierzând, la Ploieşti, scor 52-61, împotriva lui CSS Sfântu Gheorghe.

Trecând la competiţiile destinate băieţilor, CSM Ploieşti a obţinut victorii pe linie, la U13, U16, U18 şi Liga I. Cei mai mici baschetbalişti ai clubului, aflaţi sub îndrumarea lui Cornel Alecu au învins, sâmbătă dimineaţă, cu 58-57, pe ACS Sevlar Ploieşti, bifând al doilea succes după primele trei etape.

Tot sâmbătă, dar în cadrul primei etape a noului sezon, la U18, băieţii lui Sorin Hartman s-au impus cu un convingător 72-55 în faţa lui CSS Mediaş, Mugur Tudorache  şi Călin Dumitru, componenţi şi ai echipei de seniori, marcând mai bine de jumătate din punctele ploieştenilor.

Duminică, la Craiova, echipa masculină sub 16 ani a CSM Ploieşti, antrenată de Titi Mircea, a debutat cu victorie în noul sezon, câştigând în deplasare, cu 65-57, împotriva celor de la CSS Craiova. Teodor Nistodinis şi Alexandru Răducanu au fost cei mai buni marcatori pentru CSM Ploieşti, în jocul din Bănie.

În fine, formaţia de seniori a clubului, pregătită de Sorin Hartman şi Cornel Alecu, a învins, în „Olimpia”, cu 78-50, pe CSU 2 Sibiu, într-un joc contând pentru etapa a 2-a a fazei preliminare din Liga I. La sfârşitul acestei săptămânii, Vlad Dumitrescu şi colegii săi vor susţine un examen extrem de important, în deplasare, cu Ştiinţa Bucureşti, formaţie care a ratat la mustaţă promovarea în Liga Naţională, la finalul sezonului trecut.

sursa: csmploiesti

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!