Șahul de la CSM Ploiești, în topul mondial!

Publicat in Sport 10 Octombrie 2015 667 ori
Google+ WhatsApp
Șahul de la CSM Ploiești, în topul mondial!
Șahul de la CSM Ploiești, în topul mondial!

Nu atrage mii de spectatori în sala de concurs. Nu se câştigă sume impresionante, ba, din contră. Nu sunt recunoscuţi pe stradă să li se ceară autografe. Dar, cu toate acestea, şahul este un sport care contribuie mult la dezvoltarea personală şi este incredibil de dificil.

Şahul necesită o agerime specială din punct de vedere mental, un nivel pe care cei mai mulţi dintre noi nu îl ating decât în condiţii ieşite din comun şi pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Un mare maestru trebuie să execute 50 sau 60 de mutări fără să realizeze nici măcar o greşeală majoră. În plus, trebuie să gândească măsurile care se cuvin pentru a contracara o mulţime de posibilităţi de mutări, iar totul sub presiunea ticăitului de ceas.

Totuşi, sunt mulţi copii care practică acest sport, visându-se în topul mondial. Iar unii dintre ei ajung chiar la performanţe internaţionale, aşa cum este cazul sportivilor de la CSM Ploieşti, conduşi spre lumea profesionistă a şahului de antrenorul emerit Gheorghe Văsii şi de soţia sa, Filoftia.

De-a lungul carierei sale, antrenorul emerit Gheorghe Văsii a crescut zeci de generaţii de copii din care unii sportivi şi-au perfecţionat stilul până au ajuns mari maeştri sau maeştri internaţionali. De asemenea, unii dintre elevii săi au renunţat la şah ca sport de performanţă, dar şi-au îndreptat cunoştinţele, îndemânarea şi perspicacitatea către alte domenii, construindu-şi o carieră de succes.

Şahul stimulează, în primul rând, dorinţa de competitivitate. „Oricine are cap, dar pentru a fi bun la şah trebuie să ai minte. Este nevoie de uşurinţă în calcul, ceea ce se poate dezvola, dar ceva trebuie să fie genetic. De asemenea, trebuie să fii liniştit activ, să-ţi placă şi să ai curiozitatea de a cunoaşte, de a învăţa”, spune antrenorul Gheorghe Văsii despre calităţile pe care un sportiv trebuie să le aibă pentru a ajunge la performanţă.

Înfiinţată în 2006, secţia de şah de la CSM Ploieşti a bifat numeroase medalii nu doar la nivel naţional, ci şi la Campionate Mondiale şi Europene la categorii de juniori, deocamdată. Primele performere ale clubului au fost surorile Sevastian, Emma şi Denisse, medaliate cu bronz la Campionatul European de juniori în 2007, acestea făcând parte şi din echipa ploieşteană participantă în Superliga Naţională.

Acestea au renunţat la şahul de performanţă, iar profesorul ploieştean şi-a îndreptat atenţia spre o nouă generaţie. Nu a durat mult până a format alţi sportivi care s-au afirmat la nivel internaţional. Cătălin Sandu (născut în 2000) a devenit campion mondial la şah blitz în aprilie 2012, la categoria sa de vârstă, cucerind, totodată, şi medalia de argint la Campionatul European de şah rapid şi pe cea de bronz la şah clasic.

Ştefan Ţaga (născut în 2004) face parte dintr-o generaţie şi mai nouă a clubului ploieştean, iar acesta a confirmat deja, câştigând medalia de bronz la Campionatul Mondial Şcolar şi pe cea de argint la Campionatul European pe echipe, cu reprezentativa României.

De asemenea, Eduard Stoica şi Sergiu Herea (amândoi născuţi în 2000) au în palmares câte un titlu european la dezlegări de studii şi de probleme, iar cel din urmă este şi vicecampion balcanic cu formaţia României, bifând şi o medalie de bronz la Campionatul Uniunii Europene.

În plus, Flavius Stroe (născut în 2004) a obţinut medalia de argint la Campionatul Uniunii Europene în 2012.

Anul acesta, în luna mai, Teodor Szocs (născut în 2001) a fost foarte aproape de una dintre cele mai mari performanţe ale clubului, fiind la o victorie de titlul mondial şcolar, la ediţia disputată la Pattaya (Thailanda). Elevul profesorului Gheorghe Văsii a încheiat la un singur punct de medalia de aur, după ce a pierdut în ultima rundă, cu indianul Nadar Anand, cel care avea să câştige „argintul”, graţie acelui succes.

„Poate din dorinţa sa prea mare pentru a obţine o asemenea performanţă, poate pentru că a vrut să fie maestru al sportului, ceea ce ar fi devenit dacă ar fi luat o medalie, poate că a concurat la victorie, când avea posibilitatea remizei. Astea pot reprezenta motivele pentru care a ratat victoria în ultima rundă a Mondialelor Şcolare”, spune antrenorul ploieştean despre Teodor Szocs, care continuă: „Însă, a demonstrat că are perspective bune în acest sport la nivel mondial. Şi nu doar el este un copil de viitor în cadrul secţiei. Îi avem pe Sergiu Herea şi Emilia Coman, care au titlul de candidat de maestru, precum şi pe Cătălin Sandu, Irinel Trăilă, Diana Nicolae şi lista poate continua. Sunt mulţi copii interesaţi de şah în Ploieşti, iar toţi cei 20 de sportivi activi de la noi din secţie au potenţial să ajungă un nume de referinţă în acest sport, dacă vor avea condiţiile necesare pentru a-şi continua activitatea. Se observă acest fapt din rezultatele bune din acest an obţinute în condiţiile în care nu am beneficiat de cantonament şi am avut un buget limitat pentru posibilităţile sportivilor”.

În acest an, până acum, CSM Ploieşti a obţinut locul 9 la Campionatul Mondial Şcolar, o medalie de bronz la Campionatul European la dezlegări de studii şi de probleme, la categoria tineret, iar la Campionatele Naţionale a cucerit nouă medalii de aur, zece de argint şi şapte de bronz, la care s-au mai adăugat trei medalii de aur, două de argint şi trei de bronz la turnee internaţionale, trei victorii şi două medalii de bronz la turnee naţionale şi patru medalii de aur, patru de argint şi trei de bronz la Turnee Judeţene. În total, s-au acumulat 51 de medalii, dintre care 19 de aur!

sursa: csmploiesti

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!