După Halep, și Serena Williams a fost eliminată!
Serena Williams nu a reuşit să se impună în faţa italiencei Roberta Vinci, numărul 43 mondial. Partida dintre cele două s-a încheiat cu 6-2, 4-6, 4-6.
A fost meciul carierei pentru Roberta Vinci care a reuşit să se califice în marea finală de la US Open. Aceasta o va întâlni pe conaţionala Flavia Penetta, numărul 26 mondial.
“Este uimitor, este un moment minunat, cred că toată viaţa am visat la aşa ceva! Am căutat să joc fiecare punct până la capăt. Am bătut o pe Serena, aici, la New York. Despre Serena ce să spun, este o jucătoare formidabilă. Eu însă am trăit momentul de vârf al carierei mele şi astfel am reuşit să înving”, a declarat emoţionată Roberta Vinci la interviul de pe teren.
Italianca a mărturisit că a intrat pe teren cu gândul de a lupta pentru fiecare minge şi a încercat tot timpul să nu se gândească că joacă împotriva numărului 1 mondial. La finalul partidei, Roberta Vinci a fost auzită când i-a spus Serenei Williams că îi pare rău pentru ea.
“Da, îmi pare rău, pentru Serena, pentru americani, dar ce să fac, astăzi este ziua mea, trebuie să mă bucur de ea. Sunt mândră de mine, de jocul meu!”, a mai spus Vinci.
La conferinţa de presă, Serena a apărut extrem de afectată, dar a recunoscut că italianca a fost mai bună decât ea.
“Mi-e greu să spun cât de dezamăgită mă simt. Cred ca adversara mea a jucat cel mai bun tenis al carierei sale. A alergat mult, a luptat, a mers până la capăt, a jucat mai bine decât mine”, a declarat Williams.
Pe arena de la Flushing Meadows, din New York, liderul mondial a început meciul în forţă, dar a părut a fi sub o uriaşă presiune psihică şi nu a mai reuşit să se concentreze, iar italianca în vârstă de 32 de ani a profitat de fiecare greşeală a adversarei sale.
Pentru Vinci, la proba de simplu, cea mai bună performanţă la US Open fusese sfertul de finală, în 2012 şi 2013. În timp ce la dublu a câştigat titlu la US Open, în 2012.
Serena Williams a fost în ultimii trei ani regina de la Us Open. În total, a câştigat de şase ori competiţia.
Anul acesta, liderul mondial a fost în faţa celui de-al 22-lea titlu de Grand Slam al carierei, dar nu a reuşit să-l câştige şi să egaleze performanţa nemţoaicei Steffi Graff. Totuşi, 2015 este încă un an excepţional pentru americancă. Are toate celelalte trei titluri de Grand Slam ale anului, deşi a visat să fie deţinătoarea celor patru mari trofee pentru a egala, din nou, performanţa istorică din 1988 a lui Steffi Graff.
Finala de la New York, în 2015, va fi una 100% italiană. Penetta a reuşit să o elimine pe Simona Halep în două seturi, 6-1, 6-3.
sursa: reteauadestiri
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!