Simona Halep s-a calificat în finală la Cincinnati!
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-2, pe sportiva sârbă Jelena Jankovici, locul 25 WTA, calificându-se în finala turneului de la Cincinnati, fază în care va evolua împotriva americancei Serena Williams, locul 1 WTA.
Halep s-a impus fără probleme într-o oră şi opt minute şi, în urma acestui rezultat, ea va urca, începând de luni, pe locul 2 WTA. Locul 2 în clasamentul WTA de săptămâna viitoare este important la stabilirea capilor de serie pentru ultimul Grand Slam al anului, US Open, competiţie care va începe la 31 august. A doua favorită va avea certitudinea că nu o va întâlni înaintea finalei pe americanca Serena Williams.
Până atunci, Halep va juca, astăzi, de la ora 22:00, la Cincinnati, împotriva numărului 1 mondial, care a învins-o, în semifinale, cu scorul de 6-4, 6-3, pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 14.
Scorul partidelor dintre Halep şi Serena Williams este de 5-1 în favoarea americancei. Ele s-au întâlnit ultima dată, îm martie, în semifinalele turneului de la Miami, când Williams a câştigat cu scorul de 6-2, 4-6, 7-5.
Calificarea în finală la Cincinnati este recompensată cu un premiu de 240.500 de dolari şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 495.000 de dolari şi 900 de puncte WTA.
Simona a declarat, imediat după victoria care a propulsat-o spre finală, că se bucură de faptul că a reuşit să acceadă în finala unei competiţii WTA pentru a doua săptămână la rând.
"Am făcut un meci bun şi m-am simţit bine aici. Sunt foarte fericită că pot să joc finale din nou, pentru a doua săptămână la rând. Publicul a fost extraordinar, atât de mulţi oameni au fost aici la o oră târzie. Serena este cea mai bună jucătoare din lume pentru mine, însă nu am nimic de pierdut. Voi încerca să mă simt bine, dar şi să cred în şansa mea", a declarat Halep, după ce a trecut de Jankovici.
Pentru Halep aceasta este a 19-a finală din carieră, a doua consecutivă. Românca de 23 de ani a câştigat 11 turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013.
Ea a mai disputat şapte finale, Rogers Cup, în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.
Săptămâna trecută, Halep a ajuns în finala turneului de la Toronto, cu elveţianca Belinda Bencic, meci pe care l-a abandonat la scorul de 6-7 (5), 7-6 (4), 0-3, din cauza unor probleme medicale.
sursa: mediafax
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!