Simona Halep a fost eliminată în turul doi la Roland Garros!
Simona Halep a fost eliminată în această după-amiază în turul secund al turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Favorită numărul trei și finalistă a ediției precedente, românca a cedat categoric, 5-7, 1-6, în fața jucătoarei croate Mirjana Lucic Baroni. Astfel, e cel mai bine clasat cap de serie care părăsește competiția, Lucic-Baroni, locul 70 WTA, reușind să producă cea mai mare surpriză de până acum, din acest an, la Paris.
În vârstă de 33 de ani, Mirjana Lucic-Baroni o eliminase pe Simona și la ultimul Grand Slam din 2014, US Open, în turul al treilea, dovedindu-se și acum excelent pregătită tactic pentru duelul cu jucătoarea noastră, unul care a durat doar o oră și 11 minute.
Agresivă de la prima minge a disputei, croata a trimis lovituri la limită și a urmărit să scurteze punctele cât mai mult, pentru a nu-i oferi Simonei șansa să-și ajusteze loviturile. Practic, a obligat-o pe româncă să nu intre nicio clipă într-o zonă de confort și să rămână permanent în căutare de soluții.
Dincolo de tactică, statistica e cea care vorbește singură despre superioritatea învingătoarei. Simona a trimis doar 5 lovituri direct câștigătoare, în vreme ce Lucic-Baroni a avut 29. Procentajul punctelor pe care le-a câștigat pe serviciul propriu e sub 50% la Simona, în vreme ce croata are 80% puncte câștigate doar cu primul serviciu.
Poate că diferența a fost făcută și la atitudine, acolo unde Lucic-Baroni a fost jucătoarea curajoasă. A reușit 29 de locituri direct câștigătoare, dar și 27 de erori neforțate, în vreme ce Simona a avut doar 15 greșeli neforțate, semn că a încercat să joace mai mult la siguranță.
Foarte probabil, înfrângerea o va scoate pe Simona din Top 3 mondial.
sursa: mediafax
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!