Un mesaj de luat în seamă

Publicat in Sport 20 Aprilie 2015 1599 ori
Google+ WhatsApp
Un mesaj de luat în seamă
Un mesaj de luat în seamă

"Liga Suporterilor Constantin Tabarcea împreuna cu Asociația Diaspora Galben Albastră țin să amintească tuturor iubitorilor echipei Petrolul Ploiești, în aceste vremuri tulburi, în care nori negri s-au adunat pe cerul petrolist, două versuri din imnul ce se cântă meci de meci pe stadionul Ilie Oană: <<Pe cer senin sau înnorat, cu tine vrem să fim/ Un lucru e adevărat, Petrolul te iubim!>>.

Pentru cei care se regăsesc în această declarație de dragoste necondiționată față de echipa de suflet a ploieștenilor ținem să reaccentuăm că ADGA și LSCT sprijină necondiționat Petrolul și culorile galben-albastre! Indiferent cine joacă în echipă, indiferent cine antrenează, indiferent câte goluri luăm sau dăm, indiferent pe ce loc suntem sau în ce ligă ne aflăm, adevărații petroliști au fost, sunt și vor fi pe stadion susținând singurul simbol netrecător, Petrolul din Ploiești! De aceea îndemnăm pe toți cei care iubesc nestrămutat echipa și pentru care rezultatele contează mai puțin, să fie alături de ea pe stadion, ori de câte ori au ocazia, pentru a putea povesti și celor ce vor veni după noi că echipa Petrolul niciodată nu a încetat să fie iubită în urbea Ploieștilor!"

Semnat: Liga Suporterilor Constantin Tabarcea & Asociația Diaspora Galben Albastră

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.