Handbaliștii de la CSM Ploiești, experiență utilă în republica Moldova

Publicat in Sport 02 Aprilie 2015 1140 ori
Google+ WhatsApp
Handbaliștii de la CSM Ploiești, experiență utilă în republica Moldova
Handbaliștii de la CSM Ploiești, experiență utilă în republica Moldova

Handbaliştii de la CSM Ploieşti au revenit, aseară, din Republica Moldova, acolo unde au participat la Cupa Internaţională a Primarului Municipiului Chişinău, competiţie internaţională organizată de campioana Republicii Moldova, Olimpus 85 USEFS Chişinău, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de existenţă.

Sportivii de la CSM au încheiat competiţia pe ultima poziţie a clasamentului, la golaveraj, după ce au câştigat, luni, primul meci, în faţa ucrainenilor de la ZNTU ZAS Zaporozhe, scor 29-26, şi le-au pierdut pe următoarele două, în faţa gazdelor de la Olimpus, scor 29-36 (marţi) şi a polonezilor de la Pomezania Malbork, scor 24-29 (miercuri). Olimpus 85 USESF este campioana Republicii Moldova, ZNTU ZAS Zaporozhe ocupă locul al 4-lea în superliga ucraineană (în care evoluează şi Olimpus, fiind pe locul al 5-lea), iar Pomezania Malbork ocupă locul al 2-lea în eşalonul secund din Polonia, luptând pentru promovarea în Superligă.

Rezultatele competiţiei au fost următoarele:

Olimpus 85 Chişinău - ZNTU ZAS Zaporozhe 33-34

CSM Ploieşti - ZNTU ZAS Zaporozhe 29-26

Olimpus 85 Chişinău - Pomezania Malbork 34-30

ZNTU ZAS Zaporozhe  Pomezania Malbork 33-29

Olimpus 85 Chişinău - CSM Ploieşti 36-29

Pomezania Malbork - CSM Ploieşti 29-24

În urma acestor rezultate, gazdele de la Olimpus au câştigat turneul la golaveraj, acesta fiind primul criteriu de care s-a ţinut cont la egalitate de puncte.

„Una peste alta, a fost un turneu util pentru noi, pentru că ne-am pregătit în condiţii de joc şi ne-am putut confrunta şi cu alte şcoli de handbal din Europa. Sigur că dacă jucam la nivel maxim şi în condiţii de corectitudine totală puteam să şi câştigăm competiţia, dar când am văzut că lucrurile sunt făcute pentru gazde, în meciul direct fiind arbitraţi de o manieră incredibilă pentru un turneu amical, am înţeles că nu e cazul să ne facem mari iluzii. Aşa că am preferat să le dăm tuturor jucătorilor şansa să joace atât cu Olimpus, cât şi în ultima partidă, cu polonezii, programată chiar înaintea plecării spre casă. Mai bine să-i menajăm pe jucătorii de bază, pentru că ne aşteaptă meciuri importante în campionat şi nu ne permiteam să suferim vreo pierdere”, ne-a spus directorul tehnic, Ion Nicolae. Chiar şi aşa, CSM Ploieşti l-a pierdut pentru circa două săptămâni pe Sorin Cârstea, care a suferit o entorsă de gleznă în primul meci, cel cu ZNTU ZAS Zaporozhe. Altfel, s-au oferit şi premii individuale, tânărul Andrei Hodorogea fiind declarat cel mai tehnic jucător.

CSM Ploieşti se întoarce, la finalul acestei săptămâni, la competiţia internă, urmând să joace sâmbătă, de la ora 12:00, în deplasare, cu CSM Bucureşti II.

sursa: csmploiesti

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.