Ne bătură și oltenii...
FC Petrolul Ploieşti – CS „U” Craiova 1-2 (0-1)
La cea de-a doua înfrângere consecutivă pe stadionul Ilie Oană n-ar fi multe de spus. Poate că, ireal, elevii lui Rednic par a nu fi înțeles nimic din înfrângerea cu moldovenii și gândul lor stă doar la returul cu FC Steaua, din semifinala Cupei.
Cel mai trist este că prognoza inițială, aceea de a încerca să câștige și campionatul și Cupa, riscă să se transforme într-un mare fiasco, iminenta părăsire a podiumului creând fiori printre suporteri. Adică cei care suferă cel mai mult, departe de lumea pierdută în care galben-albaștri au ajuns să trăiască.
O să spuneți că n-am avut nici șansă, că Teixeira ar fi putut schimba soarta meciului dacă reușea să marcheze din penalti. Să nu ne amăgim prea mult, Petrolul nu a avut față de echipă mare decât într-un singur meci după perioada de pregătire din iarnă, acela din Cupă. În rest, chiar dacă a reușit să învingă Brașovul și Botoșaniul, plus remiza cu giuleștenii, Geraldo&Co. au arătat adevărata dimensiune a prezentului, jocul cu fotbaliști blazați, mulți dintre ei cu gândul la plecare, fiind taxat fără scrupule de adversarii mai modești ca și individualități dar mult mai legați și mai motivați din punct de vedere al entității în sine.
Începută aproape identic ca și în urmă cu 10 zile, cu Iașiul, cu gol primit în primele minute, partida cu prăzarii a arătat marile lacune existente în defensiva “lupilor”. Rocha, venit la întâlnirea cu mingea centrată de Brandan, complet nemarcat, l-a executat pe Pecanha fără să clipească. Iar până la pauză, într-o zbatere completă, sterilă, am notat doar voleul moale al lui Kronaveter și șutul necadrat al lui Astafei. Atât și nimic mai mult, o replică palidă a meciurilor din trecut, când Petrolul avea minim 5-6 ocazii mari de gol pe repriză!
Iluziile într-o victorie au fost alimentate de același Astafei, golul egalării părând a da aripi “găzarilor”. Numai că, la o nouă prostie în defensivă Ipsa l-a faultat din spate pe mult prea singurul Nuno Rocha, arbitrul Balaj a arătat punctul cu var (de ce nu s-a arătat și cartonaș roșu?), iar Brandan a “rupt plasa” din penalti! Elevii lui Rednic au căzut aproape complet iar Rocha și Bawab au ratat ireal desprinderea definitivă, din poziții ideale!
Petrolul putea să reintre în meci și să viseze la victorie în urma hențului în propriul careu făcut de Izvoranu dar penaltiul, acordat cu promptitudine, a fost ratat de vedeta de până acum, Teixeira, acesta șutând extrem de slab, poate mai slab decât a făcut-o Vașvari, la Botoșani!
Cu sinceritate, “lupii” nici nu meritau mai mult. Cu un joc apatic, rarele momente tensionate din careul oaspeților putând fi numărate pe degetele de la o singură mână, idolii Ploieștiului au ajuns să simtă în ceafă suflul sacadat al urmăritoarelor, nici măcar locul trei pe care se află la acest moment nefiind deloc securizat. Principalele candidate la “medaliile de bronz”, Astra Giurgiu și Dinamo, vor veni la Ploiești. Numai că, se vede, atunci când joacă “acasă” trupa lui Rednic ar trebui să dea gol sau goluri, ori asta doare la acest moment întrucât nu prea are cine să o facă! Iar, dacă tot există o teorie potrivit căreia unii fotbaliști nu mai trag cu aceeași energie la căruța echipei – explicație oferită cu amărăciune de Rednic, la finalul meciului – atunci mai bine ar fi să se dea credit tinerilor, să fie rodați pentru campionatul viitor și să se încerce o nouă formulă de echipă, într-o altă așezare în teren!
Casetă
FC Petrolul Ploieşti – CS „U” Craiova 1-2 (0-1)
Stadion: “Ilie Oană” Ploiești. Marcatori: Astafei (48)/ Rocha (6), Brandan (50, penalti).
FC Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Ipsa, Fanchone – Filip (73 Coman), Marinescu (46 Mareş) – Nepomuceno (61 Vasilache), Kronaveter, Teixeira – Astafei. Antrenor: Mircea Rednic.
CS „U”: Bălgrădean – Achim, Acka, Izvoranu, Vătăjelu – Mateiu (80 Băluţă), Madson (90+3 Graca), Brandan – Rocha, Bawab (87 Herghelegiu), Târnăcop. Antrenori: Sorin Cârţu şi Emil Săndoi.
Cartonașe galbene: Filip (18), Ipsa (50), Vasilache (90+84)/ Mateiu (42), Rocha (45+2), Achim (84).
Au arbitrat: Cristi Balaj (Baia Mare) – arbitru; Vasile Marinescu (București), Valentin Avram (București) – asistenți; Cătălin Popa (Pitești), Denis Haidner (Hunedoara) – adiționali; Ionuț Babadag (Alexandria) – rezervă.
Observatori: Paul Mincu (București) – LPF, Alexandru Deaconu (București) – CCA.
Jucătorul meciului: Nuno ROCHA.
sursa foto: sportpictures
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!