Hai să ne mai liniștim puțin!

Publicat in Sport 09 Martie 2015 1167 ori
Google+ WhatsApp
Hai să ne mai liniștim puțin!
Hai să ne mai liniștim puțin!

Petrolul Ploiești – CSMS Iași 0-2 (0-1)

În fața a peste 4000 de oameni veniți să savureze o victorie, Petrolul s-a poticnit urât în fața moldovenilor din Iași, echipa lui Nicolo Napoli făcând exact ceea ce trebuia pentru a câștiga: fotbal inestetic dar excelent modelat după chipul și structura antrenorului italian, presing ucigător în ultimii 25 de metri, arma contraatacului însușită la perfecție.

De partea cealaltă, obligat mai tot timpul să improvizeze datorită deselor accidentări dar și din cauza componenței fragile a valorilor, Rednic a început într-un sistem 1-4-1-4-1 și a terminat ofensiv, după pauză, mai elasticul 1-4-4-2 lăsând impresia că “lupii” vor putea reveni după golul lu CIUCUR din debutul partidei.

Numai că, gândind o linie mediană în care poate doar Teixeira a mai colorat jocul, tehnicianul Petrolului s-a văzut obligat să schimbe încă de la pauză, forma execrabilă a trio-ului Astafei-Vasilache-Pastorini, plus sterilitatea acută a vârfului împins obligându-l în acest sens. L-a schimbat pe Astafei – aflat într-o dramatică scădere – și l-a avansat în atac pe Pastorini, alături de un alt nou intrat, Tchite, ales în locul lui Mareș, cum spuneam, inexistent. S-au mai văzut câteva sclipiri, câteva pase cu adresă, dar impecabila defensivă a ieșenilor a zădărnicit aproape toate acțiunile “petroliștilor”.

Golul a doilea al oaspeților, realizat de brazilianul BRAGA la câteva momente după introducerea în teren, a pus capăt meciului, cele trei puncte luând calea Copoului, așa cum, în tur, ele veniseră la Ploiești. Numai că, de atunci, galben-albaștrii au trecut printr-o metamorfoză completă iar visurile trăite de către suporterii pătimași chiar riscă să se năruie, de la o zi la alta. Și asta pentru că, trebuie să fim corecți și să spunem adevărul, Petrolul nu are o echipă care să se bată la câștigarea titlului ci doar un lot format din băieți care au voință, care se văd departe dar fără să mai poată bătea pasul de defilare cu care eram obișnuiți în trecut. Și, atenție, suntem abia la începutul returului...

Casetă

Petrolul – CSMS Iaşi 0-2 (0-1)

Stadion: “Ilie Oană”. Spectatori: circa 4500. Marcatori: Ciucur (6), Braga (73)

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Ipsa, Geraldo, Satli – Marinescu – Astafei (46 Filip), Vasilache 65 Nepomuceno), Pastorini, Teixeira – Mareş (58 Tchite).  Antrenor: Mircea Rednic

CSMS Iaşi: Grahovac – Voicu, Mihalache, Plămadă, Badic – Mitic (69 Braga), Enescu – Bosoi (90+1 Markovic) , Onduku (79 Coşereanu), Ciucur – Golubovic. Antrenor: Nicolo Napoli.

Cartonaș galben: Grahovac (81).

Arbitri: Robert Dumitru (Sf. Gheorghe) – Marius Marchidanu (Brăila), Imre Bucsi (Sf. Gheorghe). Obs: Marian Salomir (Cluj), Marcel Vasile (Bucureşti)

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.