Liga 1 preia modelul UEFA

Publicat in Sport 27 Ianuarie 2015 1240 ori
Google+ WhatsApp
Liga 1 preia modelul UEFA
Liga 1 preia modelul UEFA

Schimbările din Liga 1 nu se opresc doar la nivelul formatului. Din sezonul 2016-2017, echipele din primul eşalon vor fi nevoite să îşi limiteze lotul şi să aibă rezervate 8 locuri pentru jucători care îndeplinesc anumite criterii.

Astfel, lotul fiecărei echipe nu va putea depăşi 25 de jucători, dintre care 4 vor trebui să fie formaţi la nivel naţional şi 4 la nivel local. Cei formaţi la nivel naţional trebuie legitimaţi la cluburile afiliate la FRF cel puţin 3 sezoane sau 36 de luni în intervalul de vîrstă 15-21 de ani, iar cei formaţi la nivel local trebuie să fie legitimaţi de clubul actual în aceleaşi condiţii.

În plus, se vor lua şi măsuri pentru a împiedica jucătorii slabi din afară Uniunii Europene să mai ajungă în Liga 1. "Avem nevoie de vedete, astfel că un jucător non-european va putea fi transferat doar dacă în sezonul trecut a fost convocat la naţionala sa de cel puţin trei ori. Decizia este valabilă şi în cazul naţionalelor de juniori", a transmis Justin Ştefan, avocatul FRF.

Cele mai afectate de această decizie vor fi Petrolul, CFR Cluj și Rapid, echipe ce se bazează pe cei mai mulţi jucători din afara Europei.

sursa: gsp

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.