S-a stabilit primul amical al României din 2015!
Anghel Iordănescu a decis ca naţionala României să efectueze un stagiu de pregătire în februarie, în care va testa doar jucători din Liga 1.
Cantonamentul naţionalei se va desfăşura în Antalya, iar pe 7 februarie România va întîlni Bulgaria într-o partidă amicală, anunţă site-ul Federaţiei bulgare de fotbal.
Acest amical a fost perfectat de cei doi preşedinţi ai federaţiilor, Răzvan Burleanu şi Borislav Mihaylov, la un dineu organizat la împlinirea a 100 de ani a Federaţiei Portugheze de Fotbal.
România va juca primul meci oficial, contra Insulelor Feroe, pe 29 martie, meci care se va disputa la Ploieşti.
sursa: mediafax
Cristian Anghelescu
Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!