Prezentare oficială și antrenament cu 3000 de suporteri în tribună! (galerie foto)
http://ph-online.ro/sport/item/49799-prezentare-oficiala-si-antrenament-cu-3000-de-suporteri-in-tribuna-galerie-foto#sigProId3c4ac68383
Mircea Rednic a revenit pe banca Petrolului, după experienţa din 2012, şi a fost prezentat oficial la sala de conferințe a arenei “Ilie Oană”. Alături de acesta a stat directorul executiv, Andi Crângu. Iată principalele fraze rostite de către tehnicianul de 52 de ani:
"Petrolul este o echipă care nu se refuză! Și asta datorită datorită suporterilor, datorită tuturor condiţiilor pe care le are, datorită ambiţiilor. Petrolul şi-a propus performanţă şi a realizat performanţă. Cei de la Petrolul s-au purtat foarte corect cu mine, când le-am cerut să îmi dea posibilitatea să antrenez la Standard. Era visul meu şi ei au acceptat! Obiectivele rămân neschimbate, unul dintre locurile 1-3 şi câştigarea Cupei României.
Mă întrebați de lotul pe care-l voi avea la dispoziție. Ei bine, în afară de Albin, care 100% nu mai vine, restul fotbaliștilor îi am aici. Gerson mai are o ofertă şi vrea să plece, în rest, toţi jucătorii vor merge în cantonamentul din Antalya. Nu cred că vor mai pleca jucători de la echipă! Și când spun asta mă refer la Alcenat sau Tamuz, ambii cred că nici nu vor pleca de la Petrolul pentru că sunt în discuții și chiar relații cu impresarii lor și mi-ar fi spus dacă erau oferte concrete pentru ei”, a afirmat Mircea Rednic.
Tehnicianul Petrolului a parafat un contract până în vară, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon, şi spune că este încrezător în rezultatele prin care conducerea să-i propună reînnoirea angajamentului la finalul acestui sezon.
"La noi contractele nu prea se respectă, deşi ai rezultate! Că semnam pentru 6 luni sau pentru un an sau doi, cam tot aia era! Personal, sunt convins că dacă lucrurile vor merge bine, nu vor exista probleme şi că vom continua şi din vară", a mai spus Rednic.
Acesta a antrenat-o ultima oară pe KAA Gent, între octombrie 2013 și aprilie 2014, a fost curtat în ultimele luni și de Rapid și Dinamo și CSU Craiova, primele două fiind trupe cu care acesta a câștigat campionatul în Liga 1.
"Am mai fost în discuţii cu 3 echipe: Dinamo, Rapid şi Craiova, dar nu am ajuns la o înţelegere. Sunt fericit că am revenit la Petrolul. Repet, și-mi face plăcere să spun asta, Petrolul nu se refuză. Știu că am fost așteptat cu drag aici, de conducători, de oamenii din tribune, chiar și de animalele din curte! Mi-a fost dou de toți!", a încheiat Rednic.
Cum se știe, Rednic a antrenat 12 echipe în carieră: Rapid București, FCM Bacău, Al Nasr, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Dinamo București, Alanyia Vladikavkaz, Astra Giurgiu, Standard Liege, CFR Cluj, Gent și Petrolul Ploiești.
Tribuna I a fost aproape plină!
Circa 3000 de suporteri au venit la întâlnirea cu echipa lor dragă. De la ora 15:00, pâlcuri de oameni s-au poziționat în tribuna principală a stadionului iar până la 16:00 s-au încălzit cântând șlagărele favorite, în prim-plan rămânând imnul.
La intrarea în teren a fotbaliștilor, zeci de petarde și fumigene au explodat, tribuna acompaniind tururile de încălzire. Sub comanda noului tehnician s-au prezentat toţi jucătorii, cu şase excepţii: Pecanha, Alcenat, Mustivar şi Fanchone au fost învoiţi (cu toții urmând a ajunge direct în Turcia), Albin a fost transferat în Mexic, iar Gerson își dorește să joace în Polonia, mai precis la Lechia Gdansk, locul 13 din prima ligă poloneză!
Mâine va avea loc vizita medicală, la INMS București, iar joi de dimineață se va pleca în primul cantonament extern al iernii, stabilimentul de cinci stele “Titanic Beach” din Lara (Antalya) așteptându-și oaspeții.
foto: razvan pasarica
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!