Veniră, bătură, plecară! (galerie foto)
http://ph-online.ro/sport/item/44671-venir%EF%BF%BD%EF%BF%BD-b%EF%BF%BD%EF%BF%BDtur%EF%BF%BD%EF%BF%BD-plecar%EF%BF%BD%EF%BF%BD-galerie-foto#sigProId12813c7da0
CSU Craiova – Petrolul Ploiești 0-2 (0-0)
Vremea excelentă și gazonul bun au favorizat un debut de meci bun, cu dese incursiuni ale ambelor echipe în jumătățile adverse.
Au apărut, astfel, câteva semi-ocazii, Curelea (4) și Fanchone (6) șutând destul de aproape de buturile porților apărate de Pecanha și, respectiv, Brac.
Gazdele au încercat să joace mai dur dat arbitrul Alexandru Tudor le-a zădărnicit planurile, Madson și Frăsinescu fiind avertizați într-un interval de numai două minute! Apoi, după un fault dur, Fanchone a fost nevoit să părăsească terenul, în locul său apărând Satli.
Paradoxal, cu toate că au valoarea net superioară, “lupii” par a prefera jocul de contraatac, lăsându-și adversara să construiască.
Petrolul a deschis scorul în minutul 26 prin șutul lui Albin, de la 20 de metri, dar arbitrul Tudor a anulat reușita după ce asistentul Mircea Grigoriu a semnalizat poziția de ofsaid a lui Tamuz, aflat pe direcția șutului!
După două minute, la o fază prelungită de atac, Băluță a ajuns la 13 metri, ușor lateral dreapta, dar șutul său a condus mingea la mică distanță de butul drept!
Craiovenii au simțit labilitatea oaspeților, mai ales pe fază ofensivă, și s-au avântat în atac, înghesuindu-și adversarul în ultimele 15 minute dar – din fericire pentru “petroliști” – fără succes pe tabela de marcaj!
O repriză precum o ploaie de vară, așteptată, dar care ține 5-10 minute spre disperarea agricultorului. Sau, mai bine, 45 de minute de chin și speranță, mai ales pentru “petroliștii” din Ploiești sau aiurea! Care au privit o echipă a Petrolului care a cuprins 4 noi jucători față de meciul pierdut cu croații: Mustivar, Albin, Astafei și Marinescu! La care s-a adăugat Satli, după accidentarea lui Fanchone!
Mitanul secund a început cu șutul bombă al lui Tamuz, internaționalul israelian șutând cu sete, de la 17 metri, la numai o palmă de vinclul drept!
La faza imediat următoare, Bancu a avut șansa deschiderii scorului dar plasamentul perfect al lui Pecanha a zădărnicit acțiunea atacantului oltean!
Din păcate, inexplicabil, ploieștenii au trăit periculos până în minutul 65, șarjele ofensive ale gazdelor fiind susținute de un public care s-a animat pe vreme ce timpul se scurgea! Și asta deoarece și Marinescu și Mustivar și Tamuz, au evoluat destul de crispat, fără un orizont foarte precis!
În minutul 66, la un balon trimis pentru Albin, portarul gazdelor a ieșit dincolo de linia careului mare și a degajat balonul cu mâna iar arbitrul, inexplicabil, i-a arătat doar cartonaș galben! Lovitura liberă a fost executată perfect de către ALBIN (67) iar uruguaianul a reușit – cu un singur șut! – să anihileze toate nereușitele sale de până atunci!
Pecanha s-a dovedit atent la șutul dintr-o bucată al nou-intratului Ivan (76) iar Băluță (79) a avut golul egalării în vârful bocancului, pirueta sa la 6 metri, singur cu Pecanha, dovedindu-se greoaie iar șutul, fără niciun orizont!
În minutul 83, după o incursiune de 40 de metri și două driblinguri de extremă veritabilă, Satli a ajuns la 16 metri și i-a servit “joker jos” lui TAMUZ, “lupul negru” făcându-și datoria pentru a cincea oară în acest sezon!
Jocul s-a limpezit ca prin minune, lumea a început să plece iar galeria din Ploiești a sfârșit prin a face legea până la final!
Din fericire, Petrolul a avut pe bancă artileria grea, atât Teixeira cât și Mutu limpezind jocul înghesuit și fără rezultat, creând spații și generând, finalmente, bucuria clasării pe prima treaptă a clasamentului! Ceea ce, să recunoaștem, s-a și urmărit, de fapt!
* Meciul din această seară s-a constituit în ultima reprezentație a oltenilor pe arena “Ion Oblemenco”! Începând cu luna următoare, în cadrul complexului din Bănie va începe organizarea de șantier, pentru ca de la jumătatea aceleiași luni componenții CSU Craiova să fie nevoiți să evolueze în altă parte. Mai precis pe fostul “Extensiv”, arenă care suferă la nivel de infrastructură, gazonul arătând totuși foarte bine. Astfel, primul meci al oltenilor în noua “casă” va avea loc pe 13 septembrie, adversarul urmând a fi Oțelul Galați. Totuși, pentru ca mutarea să se materializeze ar trebui ca lichidatorul judiciar al fostei firme pe care o dețineau frații Eugen și Nicu Mihăilescu (Extensiv) să aprobe închirierea arenei de către Primăria Craiova, care s-a angajat să ofere facilitățile legate de stadionul care CSU va conta pentru meciurile de pe teren propriu.
* Înaintea meciului a fost omagiat Costică Ștefănescu, “ministrul apărării oltenilor”, internaționalul părăsind această lume în urmă cu un.
* La meciul de pe “Oblemenco” au fost prezenți și circa 30 de suporteri ai Petrolului, fanii Petrolului fiind plasați la mică distanță de ultrașii olteni dar bine păziți de stewarzi și forțe ale Jandarmeriei!
Casetă
Stadion: “Ion Oblemenco” Craiova. Spectatori: circa 15.000. Au marcat: Albin (67), Tamuz (83).
CSU Craiova: Brac – Achim, Frăsinescu, Da Graca, Vătăjelu – Madson, Brandan (79 Ferfelea) – Băluță, Nuno Rocha, Bancu (71 Ivan) – Curelea (cpt). Antrenor: Ionel Gane.
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo (cpt), Gerson, Fanchone (15 Satli) – Mustivar, Marinescu – Priso (58 Mutu), Albin, Astafei (51 Teixeira) – Tamuz. antrenor: Răzvan Lucescu.
Cartonașe galbene: Madson (7), Frăsinescu (9), Brandan (60), Brac (66), Curelea (87)/ Albin (61)
Au arbitrat: Alexandru Tudor - Mircea Mihail Grigoriu, Bogdan Gheorghe (toți din București).
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timișoara) și Dan Potocianu (Reșița).
Jucătorul meciului: Juan Angel ALBIN.
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!