Simona Halep s-a calificat în optimi la Cincinnati
Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat, în această dimineață, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati, cu premii în valoare totală de 2,5 milioane de dolari.
Halep a trecut în turul doi, cu scorul de 6-4, 6-2, de sportiva belgiană Kirsten Flipkens, locul 54 WTA. Meciul a durat o oră şi 27 de minute.
Românca o va întâlni în runda următoare pe câştigătoarea meciului dintre Lucie Safarova din Cehia, numărul 17 WTA şi a 16 favorită, şi Zarina Dias din Kazahstan, locul 52 WTA. Dias s-a impus în primul tur în faţa sportivei Irina-Camelia Begu.
Prin accederea în optimi, Simona Halep şi-a asigurat un premiu de 26.090 de dolari şi 105 puncte WTA.
La ediţia trecută, Halep, atunci locul 25 WTA, a atins faza sferturilor de finală, fiind eliminată de Serena Williams, cu scorul de 6-0, 6-4. Sportiva din Constanţa are de apărat 225 de puncte la turneul american.
sursa: mediafax
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!