Victorie de moral

Publicat in Sport 12 August 2014 615 ori
Google+ WhatsApp
Victorie de moral
Victorie de moral

Handbaliştii de la CSM Ploieşti au susţinut, aseară, de la ora 18:30, un meci amical la Izvorani, în compania echipei naţionale de juniori a României, care şi-a încheiat astfel cantonamentul de o săptămână dinaintea participării la Campionatul European de la Gdansk (Polonia – 13-25 august).

 

Potrivit site-ului propriu, www.csmploiesti.ro, jucătorii pregătiţi de directorul tehnic Ion Nicolae şi antrenorul principal Dragoş Dobrescu au câştigat cu 27-26 (11-14), la capătul unei partide pe care au început-o mai slab, dar în care au reuşit să revină în repriza secundă şi să se impună. „Este un rezultat pozitiv pentru noi, chiar dacă am avut un debut de joc mai puţin reuşit, probabil din cauza modului în care băieţii i-au privit pe adversari. A fost bine că am revenit şi am câştigat şi a fost o lecţie bună în perspectiva campionatului, pentru că şi acolo vom avea, probabil, astfel de meciuri aparent uşoare”, a declarat antrenorul Dragoş Dobrescu.

 

Formula de start a fost aceeaşi din primele două partide amicale ale verii, M. Dumitru - Subţirică, Macovei, Turcu, Roman, Zamfir, Stăncioiu, pe parcurs fiind folosiţi toţi jucătorii din lot: Rotaru – Botezatu, Budui, Mihoci, Cârstea, Hodorogea, Hoinaru, Pâslaru şi Năstase.

 

Următorul meci amical al băieţilor va avea loc joi, cu echipa secundă a CSM-ului Bucureşti, pregătită de Eliodor Voica, ora urmând să fie stabilită în funcţie de poziţiile libere din Sala Sporturilor Olimpia.

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.