Campionii de la CSU Asesoft s-au reunit la “Olimpia”
În acestă seară, de la ora 19:00, cea mai valoroasă echipă debaschet a României, CSU Asesoft, și-a reluat antrenamentele în sala “Olimpia” din Ploiești.
În fața a peste 300 de spectatori dornici să-i vadă la lucru pe noii veniți, elevii lui Arnautovic au susţinut o primă şedinţă de reacomodare la efort, sub îndrumarea preparatorului fizic Roland Anzur. Metodistul sârb, același de ani de zile atunci când vine vorba despre antrenamentele de acumulare ale verii, va rămâne alături de echipă pe toată durata pregătirii, acesta urmând să încarce bateriile baschetbaliștilor la parametrii dintre cei mai înalți, înaintea noului sezon.
Din păcate, având serioase probleme cu ploile abundente din ultimele zile din Serbia, antrenorul Vladimir Arnautovic a lipsit iar rolul conducătorului din teren a revenit noului său secund, Sasa Ocokoljic, fost component al echipei campioane.
La mai bine de două luni de la încheierea sezonului în Liga Națională, suporterii ploieșteni au avut ocazia să-și revadă favoriții.
Într-o formulă nouă, grație mutărilor inspirate realizate în pauza competițională de conducerea clubului, „alb-albaștrii” vor începe pregătirile noului sezon în care Burlacu&Co. și-au propus să câștige toate cele 3 trofee interne – titlul, Cupa României și Supercupa – dar și o calificare istorică în a doua fază a grupelor EuroCup! De fapt, într-o ordine corectă, acest ultim proiect ar avea cea mai mare însemnătate!
În aplauzele celor prezenți au apărut pe parchet următorii baschetbaliști:
Cătălin Burlacu, Vlad Negoițescu, Vlad Dogaru, Andrei Ene și Adrian Movileanu, americanul Chris Coooper, grecul Michalis Pelekanos, sârbul Dragan Labovic și lituanianul Marius Runkauskas. Ceilalți doi jucători americani din lot, Dee Brown și Jonte Flowers, vor ajunge la Ploiești în cursul zilei de miercuri, în vreme ce Levente Szijarto și Gerald Lee vor face joncțiunea cu lotul după încheierea acțiunilor de la echipele naționale.
Alhaji Mohammed, reloaded?
Alhaji Mohammed, probabil cel mai spectaculos baschetbalist care a evoluat vreodată la Ploiești - și care și-a terminat înțelegerea după câștigarea ediție trecute de campionat – este aproape de a semna un nou contract cu oficialii Asesoftului! Astfel, ganezul ar urma să ajute noul “dream team” în finalizarea cu succes a noilor proiecte ale de performanță!
Un amical unic!
Cei care răspund de destinele echipei le pregătesc fanilor fideli o surpriză de proporții: un meci amical cu Olimpiakos Pireu, una dintre cele mai galonate echipe din lume, multiplă câștigătoare a zeci de competiții în care a fost angrenată!
În cazul în care proiectul ar căpăta viață, lumea selectă a baschetului românesc ar putea face cunoștință cu tot ceea ce însemnă un astfel de eveniment. Astfel, grecii ar putea avea parte de un protocol de gradul zero, cu avion charter plătit, cazare de lux, etc. cele mai importante evenimente legate de acest demers excepțional urmând a fi recepționate la întreaga lor valoare prin toate demersurile care se fac în scopul mai sus prezentat!
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!