Cupa Ligii, obiectiv ratat!

Publicat in Sport 20 Iulie 2014 945 ori
Google+ WhatsApp
Cupa Ligii, obiectiv ratat!
Cupa Ligii, obiectiv ratat!

"Studenții" au făcut nu mai puțin de 13 achiziții și speră să profite de faptul că Petrolul este angrenată în competițiile europene, anunțând că-și dorește calificarea în sferturile Cupei Ligii.

 

Meciul de la Cluj a avut un debut controlat de ploieșteni, în minutul 7 NKoyi fiind la o gheată de deschiderea scorului, balonul centrat de Beța fiind reluat pe lângă butul drept. În replică, gazdele au fost aproape de gol în minutul 15, mingea aruncată de Lemnaru peste apărarea ploieștenilor fiind preluată de Raul Costin, șutul său de la 8-9 metri fiind parat excepțional de către Cobrea, ieșit în întâmpinare!

 

În minutul 31, pe fondul unui marcaj aproximativ al fundașilor centrali la Lemnaru, atacantul ardelenilor a reușit să centreze precis, exact pe fruntea lui KOVACS, iar mobilul mijlocaș apărut la întâlnirea cu balonul a deschis scorul, din 8 metri: 1-0!

 

Cu trei minute înaintea terminării primei reprize, Hoban a șutat violent, de la 17 metri, din mișcare, dar mingea a fost respinsă, incredibil, în corner, printr-o robinsonadă de efect, de către portarul Veselovski! În urma executării loviturii de colț, balonul a fost deviat de Morar, cu capul, până în piciorul lui Satli, aflat în careul mic, dar șansa a surâs gazdelor, francezul cu origini algeriene bâlbâind un balon pe care scria 1-1!

 

Spre satisfacția fanilor din Ardeal, studenții au intrat la vestiare în avantaj, plusând parcă în primele 45 de minute doar la capitolul determinare.

 

Mitanul secund a început cum nu se poate mai prost pentru Petrolul, trupa lui Lucescu rămânând în inferioritate numerică prin eliminarea lui Nkoyi (52), olandezul încercând să-l păcălească pe arbitru după un henț “a la Maradona”, fără a ține cont că mai avea un avertisment! Prostia atacantului a venit după ce Hoban (51) șutase formidabil, de la 16 metri, dar mingea nu a vrut să intre în plasă, lovind butul stâng!

 

“Lupii” au vrut să construiască și să țină de baloane dar, din păcate, s-au lovit de o defensivă a gazdelor bine pusă la punct. Apărare dublată de o linie de mijloc laborioasă și inventivă care a câștigat duelul cu cea a oaspeților.

 

Petrolul, din păcate, se dovedește dependentă de fotbaliști precum Alcenat, Teixeira, Albin sau Tamuz, vedetele absente de la un meci relative searbăd, fără esența prin care “lupii” își fermecau fanii!

 

Ardelenii și-au câștigat dreptul de a juca în faza următoare iar Mutu&Co. vor trebui să treacă cât mai repede peste această înfrângere grea.

 

Casetă

Stadion: Cluj Arena. Spectatori: circa 3000. Marcatori: Kovacs (31)

U Cluj: Veselovsky - Jovanovic (83 Ciupe), Neag, Ninu, Mușat (80 Târnăcop) – Bucșa, R. Costin – Boutadjine, Kovacs (70 Stojanovic), Viveiros – Lemnaru (cpt). Antrenor: Mihai Teja.

Petrolul: Cobrea – Beța (77 Astafei), Gerson (60 De Lucas), Satli, Fanchone – Marinescu (cpt), Hoban – Priso, Morar (60 Mutu), Nepomuceno – N’Koyi. Antrenor: Răzvan Lucescu.

Cartonașe galbene: Kovacs (47), Bucșa (90+2)/ NKoyi (39, 52), Fanchone (67)

Cartonaș roșu: NKoyi (52).

Au arbitrat: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe) – Ciprian Danșa (Oradea) și Stelian Slabu (Brașov).

Observatori: Cornel Sorescu (Pitești) și Valer Șulea (Brașov).

 

* Sosită la Cluj cu o zi mai devreme, după un zbor cu o cursă charter, delegația Petrolului s-a cazat la hotelul “Golden Tulip”, locul ales pentru odihnă atunci când echipa joacă în orașul de pe Someș.

S-a ales această variantă pentru ca fotbaliștii să resimtă cât mai puțin oboseala, mai ales cea care se va acumula după jocul cu “șepcile roșii” și înaintea deplasării în Albania, plecarea spre Vlore fiind prevăzută pentru miercuri de dimineață. De altfel, chiar dacă ora va fi înaintată, Mutu&Co. vor reveni acasă imediat după meci, antrenorul Răzvan Lucescu programând un antrenament chiar luni după amiază!

 

* Pentru partida cu studenții clujeni, din optimile Cupei Ligii, tehnicianul a insistat pentru rămânerea la Ploiești a mai multor fotbaliști care au jucat în prima manșă, câștigătoare, a dublei cu Flamurtari. Astfel, Pecanha Teixeira, Albin, Tamuz, Alcenat, Mustivar, și Romario au fost lăsați acasă, portarul terminând astăzi etapele de suspendare în timp ce Romario mai are de ispășit încă două.

 

* La Cluj au fost prezenți și 30 de fani ploieșteni, delegația ajungând la stadion exact când arbitrul Rusandru a fluierat debutul jocului. Dezbrăcați până la brâu, “lupii” din peluză au cântat frumos, alternând slagărele cunoscute cu aplauze sacadate și ritmuri de tobă, având bune momente când au rămas soliști, dominând peluza clujenilor. Totul s-a terminat, însă, după golul lui Kovacs…

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.