CSM Ploiești are șahiști de top

Publicat in Sport 14 Iulie 2014 1270 ori
Google+ WhatsApp
CSM Ploiești are șahiști de top
CSM Ploiești are șahiști de top

În perioada 4-11 iulie, şahiştii de la CSM Ploieşti au participat la concursul internaţional „Trofeul Techirghiol”, obţinând rezultate remarcabile.

 

Astfel, la şah clasic, Flavius Stroe, cu 8.5 puncte din 9 şi Alexandru Trăilă, cu 9 puncte din 9, au obţinut medaliile de aur la categoria de vârstă 10 ani. La rândul lui, Iulian Szoci, cu 6 puncte din 9, a câştigat argintul la „juniori 14-18 ani”, deşi el are doar 13 ani.

 

Tot la şah clasic, dar gruparea cu seniori, Sergiu Herea (14 ani) a obţinut poziţia a V-a cu 5.5 puncte din 9, Cătălin Marian Sandu (14 ani) a venit pe poziţia a VII-a cu 5 puncte din 9, iar Ştefan Ţaga (10 ani) a fost al IX-lea, cu 5 puncte din 9. Cei trei au participat la gruparea cu seniori, având adversari redutabili, cu ELO peste 2000.

 

La dezlegări de studii şi probleme, sportivii de la CSM Ploieşti au ocupat podiumul la ambele grupe – până în 12 ani şi peste 12 ani (cu seniori). Astfel, în prima grupă, Ştefan Ţaga (10 ani) a luat aur, Alexandru Trăilă (12 ani) a luat argint, iar Flavius Stroe (10 ani) a intrat în posesia bronzului, pentru ca, în cealaltă grupă, podiumul să fie ocupat, în ordine, de Sergiu Herea (14 ani), Cătălin Sandu (14 ani) şi Iulian Szoci (13 ani).

sursa: csm ploiești

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.