Giurgiuvenii au câștigat Supercupa

Publicat in Sport 12 Iulie 2014 1525 ori
Google+ WhatsApp
Giurgiuvenii au câștigat Supercupa
Giurgiuvenii au câștigat Supercupa

Echipa Astra Giurgiu, deţinătoarea Cupei României, a câştigat Supercupa României, după ce a învins, aseară, pe Arena Naţională, cu scorul de 6-4, în urma executării loviturilor de departajare, campioana Steaua Bucureşti. După timpul regulamentar de joc și prelungiri, scorul a fost egal, 1-1, golurile fiind marcate de Chipciu (45), respectiv Enache (74).

 

Astra Giurgiu a câştigat Supercupa României pentru prima oară în istorie iar căpitanul echipei, Constantin Budescu, a primit trofeul de la preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

 

Jucătorii Astrei au primit medaliile de câştigători ai trofeului şi au urcat pe podiumul de premiere pentru a primi trofeul.

 

Primii au fost premiaţi jucătorii Stelei şi staff-ul tehnic condus de Constantin Gâlcă, precum şi arbitrii meciului.

 

Cel mai bun jucător al Supercupei României a fost desemnat portarul Astrei, Silviu Lung, care a reuşit să apere execuţia lui Filip la loviturile de departajare. Astfel, goal-keeperul a contribuit substanțial la câștigarea ambelor trofee ale Astrei, acesta parând două penatiuri în meciul din finala Cupei și unul, aseară.

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.