Sustinere de 10
Sustinere de nota 10 pentru titlul cu numarul 10. Asta isi doreste galeria Asesoftului de la spectatorii care vor veni, joi seara, in sala Olimpia. CSU Asesoft-CSM Oradea este partida care va decide noua campioana a Romaniei. Iar Blue Generation vrea ca aceasta sa fie tot cea veche, adica Asesoft Ploiesti.
Pentru asta fanii din galerie spun ca mobilizarea trebuie sa fie exemplara, atmosfera incendiara si presiune pe fiecare atac al oaspetilor! Mai presus de toate acestea, baschetbalistii Ploiestiului trebuie incurajati de la un capat la altul al partidei. Intrarea va fi libera, fara invitații sau bilete, iar rugamintea galeriei este ca oamenii sa vina din timp la sala(minim cu o ora inainte startului oficial), imbracati in albastru! Iar goarnele, fluierele si tricourile pot fi achizitionate de la fan shop-ul aflat in interiorul salii! Apoi galeria va da tonul iar toata sala trebuie sa formeze un al 6-lea jucator! Toate acestea pentru Ploiesti, pentru Toni Alexe, pentru un nou sezon in Eurocup! Aceasta competitie si-a schimbat formatul pentru sezonul viitor. Din toamna EuroCup va avea, la startul competitiei, 36 de formatii impartite in 6 grupe a cate 6 echipe. Asta dupa ce, in editia precedenta, s-au aflat 48 de echipe, impartite in 8 grupe. Se va juca in sistem „fiecare cu fiecare” in dubla mansa, iar primele 4 clasate din fiecare serie vor accede in faza a 2-a a grupelor, unde li se vor alatura echipele picate din Euroliga. In acest tur vor fi 8 grupe de cate 4 formatii, ce se vor desfasura dupa acelasi sistem, primele doua clasate urmand sa se califice in optimile de finala ale intrecerii, de unde se va juca in sistem eliminatoriu, cu jocuri in dubla mansa. Castigatoarea EuroCup-noul format va fi invitata sa joace in sezonul 2015-2016 al Euroligii. In editia 2013-2014, CSU Asesoft a jucat in grupa E unde a reusit 3 victorii si a suferit 7 infrangeri.
Cristian Anghelescu
Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!