Meci cu avertizare
Razvan Lucescu a emis o avertizare asupra partidei din aceasta seara. Petrolul si FC Vaslui se infrunta de la ora 19:30, pe Ilie Oana, iar adversarul nu trebuie subestimat. Antrenorul Petrolului spune ca “lupii” sai trebuie sa fie agresivi si sa nu se lase pacaliti de situatia “plaiesilor”.
Acestia, mai in gluma mai in serios, au cerut Petrolului sa-i ajute sa vina la meci. Insa Razvan Lucescu spune ca vasluienii, dupa ultimele rezultate, n-au nevoie de ajutor. Asa ca gruparea petrolista n-are voie sa se incurce deoarece are de aparat locul 2. Lucescu junior a comentat si traseul Petrolul-Astra in ultimele patru etape ale sezonului. El sustine ca ambele echipe au un program echilibrat dar ii asteapta o infruntare cu Steaua iar atunci motivatia va fi foarte mare. Si Adrian Mutu este foarte motivat sa intre din primul minut. Insa Razvan Lucescu a spus, in conferinta de presa, ca Mutu va primi din ce in ce mai multe minute si este posibil ca, diseara, sa joace o repriza intreaga. Iar etapa viitoare sa inceapa din postura de titular. Mutu si coechipierii sai au aratat buna dispozitie la ultimul antrenament de dinaintea meciului. “Briliantul” s-a ciondanit cu colegii dupa un joc colectiv inainte ca antrenorul sa-i adune la centrul terenului si sa le atraga atentia ca infruntarea cu FC Vaslui nu-i o joaca.
Cristian Anghelescu
Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!