Sărbătoare îndoliată
http://ph-online.ro/sport/item/126256-sarbatoare-indoliata#sigProIda26f48f6cb
În ziua în care Petrolul Ploiești celebrează 56 de ani de la succesul cu Liverpool o veste venită astăzi a îndoliat suflarea petrolistă. Nicolae Toporan, atacantul cu peste 200 de goluri marcate în întreaga sa carieră, s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani. Toporan a venit la Petrolul în 1975 și a debutat în Divizia B cu două goluri date Viitorului Vaslui în luna decembrie a acelui an. A înscris cinci goluri în primul sezon la Petrolul (1975-1976), și va deveni titular în următoarea stagiune, în care a marcat 29 de goluri în cele 30 de partide care au readus formația ploieșteană în Divizia A!
Debutul în primul eșalon a fost înregistrat în august 1977, în meciul FC Petrolul – ASA Tg. Mureș, scor 0-0, iar ultima apariție în prima divizie a fost pe 21.08.1982, Petrolul – Sportul Studențesc, scor 0-1. În total a marcat 8 goluri în cele 27 de partide disputate pe scena de elită a fotbalului românesc, iar în Divizia B a avut 104 reușite, în 147 de prezențe, de menționat fiind meciul cu CSM Focșani, disputat pe 5 iunie 1977, atunci când înscria de cinci ori! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Pe 12 octombrie 1966, într-un joc din Cupa Campionilor Europeni, Petrolul învingea Liverpool cu 3-1 în fața unui stadion ploieștean arhiplin. Golurile acelui mega-succes au fost marcate de Moldoveanu, Boc, Mircea Dridea respectiv Hunt. Succesul a rămas singurul obţinut, vreodată, de către o echipă românescă în faţa lui Liverpool, iar cei care au reușit o asemenea victorie merită aprecierile și respectul fanilor petroliști: Mihai Ionescu – Gheorghe Pahonţu, Alexandru Boc, Gheorghe Florea, Mihai Mocanu – Octavian Dincuţă, Petre Dragomir – Constantin Moldoveanu, Mircea Dridea, Alexandru Badea, Virgil Dridea. Antrenor: Constantin Cernăianu. Sursa:fcpetrolul.ro
Adrian A.
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: