Noul sistem pentru noua ediție
http://ph-online.ro/sport/item/124802-noul-sistem-pentru-noua-editie#sigProId9c97c07b95
Petrolul trece la un nou sistem de joc pentru noul sezon al primei ligi. Iar antrenorul Nicolae Constantin a declarat, după primul test din Turcia, că sistemul 3-4-3 reprezintă cea mai bună soluție pentru jocul Petrolului. Antrenorul își dorește ca testele de aici și cele din România să fie suficiente pentru ca “joaca” să meargă.
“S-a văzut că toți jucători noi au adus un plus și este bine pentru că asta ne doream. Îl așteptăm și pe Gicu, cu el o să fim și mai bine. Nu este ușor să trecem la noul sistem de joc, dar mai avem aceste meciuri, plus două acasă, și sunt sigur că am făcut alegerea bună. Am vorbit cu Claudiu, am vorbit și cu președintele Lazăr, cu staff-ul meu, cred că este soluția cea mai bună pentru începutul de Liga întâi.”-a declarat Constantin pentru FCP TV
Petrolul a început seria verificărilor cu o victorie, 2-1, împotriva celor de la Dinamo -Auto Tiraspol. Golurile formației ploieștene au fost marcate de către fundașul Gabriel Tamaș, în prima repriză, și de atacantul Simon Măzărache, în partea secundă. Rferitor la acest amical, principalul Constantin a mai declarat la FCP TV că echipa va arăta din ce în ce mai bine:
“Ținând cont că a fost primul meci pot spune că a fost un antrenament bun, tare, care ne-a solicitat la maxim. Am avut zile cu două antrenamente și nu am pus accent pe partea tehnică. Am suferit în prima parte, dar este normal în această perioadă. O a doua repriză ceva mai bună, au fost și realizări, dar și lucruri proaste. Le vom analiza și sunt sigur că de la meci la meci vom arăta mai bine.” Următorul test din Turcia este programat pentru sâmbătă, atunci când echipa noastră va întâlni formația turcă de eșalon inferior Beykoz 1908 S. K. D. Foto:fcpetrolul.ro
Adrian A.
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: