Sabina va reprezenta România
Sabina Enache, de la CSM Ploieşti, va reprezenta România la Gimnaziada ISF (International School Sport Federation) din Franţa, în concursul de gimnastică ritmică. Concursul va avea loc în perioada 14-22 mai, ea fiind una dintre cele două sportive care vor reprezenta ţara noastră. La precedenta competiţie, desfăşurată în Maroc, în 2018, clubul ploieştean a fost reprezentat de Denisa Stoian, care a ocupat locul al 6-lea la minge.
La minge şi nu numai a concurat Sabina, dar şi colegele ei de la CSM Ploieşti, în cadrul Cupei „Irina Deleanu”, desfăşurată, recent, în Sala Polivalentă. Sportiva pregătită de Simona Puiu s-a prezentat la un nivel superior precedentelor două concursuri din acest an, Cupa Mondială de la Atena şi Cupa Mondială de la Sofia, şi a reuşit să ocupe locul al 8-lea la individual compus. În capitala Greciei, totalul Sabinei a fost de 87.550, iar în cea a Bulgariei, de 89.950.
Chiar în prima zi a concursului de la Bucureşti, CSM Ploieşti a obţinut 7 medalii prin Elena Murărescu (aur la minge şi argint la măciuci – „junioare 2009”), Ingrid Gravil (argint la minge şi panglică – „speranţe 2011”), Delia Stroe (argint la minge – „speranţe 2011”) şi Ştefania Puiu (argint la minge şi panglică – „copii 2012”). Sursa: csmploiesti.ro
Adrian A.
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: