Jucăria nu a mers cu Dinamo
http://ph-online.ro/sport/item/123580-jucaria-nu-a-mers-cu-dinamo#sigProId4083e6527f
CSM Petrolul-Dinamo a început cu inițiativa frumoasă a fanilor ploieșteni care au aruncat pe parchet jucării din pluș pentru a fi donate copiilor ucraineni prezenți în județul nostru. Din păcate, jucăria, adică jocul echipei CSM Petrolul, nu a mers în acest sezon contra celor de la Dinamo. În tur, trupa ploieşteană a pierdut după trei reprize de extra-time, iar returul din Sala Olimpia s-a pierdut la doar două puncte diferență, 73-75. În ultimele 80 de secunde formația petrolistă nu a mai punctat, iar la ultima fază Sekulovic a fost aproape să trimită meciul în prelungiri, însă mingea „s-a plimbat” pe inel, oferindu-le șansa dinamoviștilor să o îndepărteze şi să se bucure de succes.
Insuccesul petroliștilor a fost dureros. La final, Magdevski a stat secunde bune cu capul în mâini de supărare, Chițu era dezamăgit şi trist, iar alți colegi erau împietriți pe bancă. Au fost consolați de susţinerea celor dragi, dar şi de atmosfera deosebită creată de cei peste 1000 de spectatori veniţi la meci. Antrenorul Popa i-a folosit în acest joc pe: Hammond (17 puncte, 2×3), Magdevski (12, 2×3, 12 pase decisive), Sekulovic (12, 1×3), Milin (10, 1×3), Jordan (8, 1×3), Chiţu (6, 2×3), Popa Calotă (2), B. Popa (2), E. Watson (2), Negoiţescu (2) şi O. Iancu. Lupta pentru play-off nu este însă încheiată, galben-albaștrii speră în continuare, iar pentru asta trebuie să câştige cele două meciuri programate în deplasare în această săptămână: miercuri, ora 20.00, restanţa din Giuleşti, şi la finalul săptămânii, probabil sâmbătă, jocul de la Târgu Jiu!
Christian Chitu:''Sunt trist, doare aceasta infrangere! Ne-am dorit foarte mult sa castigam mai ales dupa ce in tur am pierdut dupa trei reprize suplimentare. Dezamagit, frustrat, trist, asa ma simt. A fost si ghinion, si oboseala pentru ca am schimbat sala, trei zile am mers la Targoviste sa ne antrenam, parca am jucat in deplasare, asa m-am simtit. Atmosfera a fost senzationala, le multumim suporterilor, chiar au fost de nota 10. Mi-a placut foarte mult initiativa oamenilor pentru ca ne putem gandi si la alte persoane, nu numai la noi si este chiar important".
Mihai Popa:''Am pierdut prea multe mingi nefortat si am mai suferit la turn over-ruri. Practic ei au dat 23 de puncte din mingile noastre facute cadou. Acolo s-a facut diferenta, a fost o lupta echilibrata, am avut si noi sansa sa revenim in meci, dar din pacate am avut si putina nesansa. Initiativa fanilor a fost foarte frumoasa si intampinata cu drag de publicul ploiestean caruia ii multumim inca o data pentru sustinerea adusa echipei''. Sursa foto:csmploiesti.ro
Adrian A.
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: