După debutul în Liga Naţională au chemare la echipa naţională!

Publicat in Sport 13 Octombrie 2021 234 ori
Google+ WhatsApp
După debutul în Liga Naţională au chemare la echipa naţională!
După debutul în Liga Naţională au chemare la echipa naţională!

Cei doi tineri baschetbalişti care au debutat în Liga Naţională pentru CSM Ploieşti, George Angelian şi Codruţ Dinu, au fost convocaţi la o acţiune a lotului naţional „U16”, ce se va desfăşura în perioada 15-24 octombrie. Va fi un stagiu de pregătire centralizată gândit de staff-ul tehnic format din Răzvan Cenean şi Ionuţ Bîscoveanu şi care se va desfăşura în Bucureşti.

Fiind doi dintre jucătorii „U23” pe care antrenorul Mihai Popa se bazează la meciurile echipei de seniori, sportivii au primit acceptul federaţiei de a rămâne la club pentru partida de sâmbătă seară, din Sala „Olimpia”, cu FC Argeş Piteşti, urmând să onoreze convocarea imediat după joc. Totodată, ei vor încheia stagiul din Capitală mai devreme cu o zi faţă de colegii lor, pentru a putea fi prezenţi la partida din etapa a 5-a a Ligii Naţionale, de la Focşani, programată sâmbătă, 24 octombrie.

În vârstă de doar 14 ani, George Cristian Angelian (poziţiile 3-4, născut pe 20 decembrie 2006) şi Codruţ Alexander Dinu (poziţiile 1-2, născut pe 26 februarie 2007) au debutat în acest sezon al Ligii Naţionale de Baschet Masculin, prinzând câteva minute în meciurile cu Rapid Bucureşti şi VSKC Miercurea Ciuc.Sursa:csmploiesti.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.