Galop şi ritmuri de jazz!

Publicat in Sport 17 Septembrie 2021 423 ori
Google+ WhatsApp
Galop şi ritmuri de jazz!
Galop şi ritmuri de jazz!

Duminică, 19 septembrie, Hipodromul Ploieşti va fi gazda unei reuniuni hipice având ca principal eveniment cursa de galop dotată cu Premiul Jockey Club şi organizată de CSM Ploieşti în parteneriat cu Jockey Club Român. Întrecerea cailor din rasa Pur Sânge Englez este programată în jurul orei 11.00, însă reuniunea va debuta la ora 10.00 şi va avea în program alte curse hipice demonstrative, precum şi momente artistice propuse de talentata Daria Ştefan.

Artista în vârstă de 17 ani este elevă la secţia de jazz-muzică uşoară a Colegiului Naţional de Muzică „Dinu Lipatti”, urmând să susţină recitalul intitulat „A Taste of Jazz”. Totodată, cei mai mici dintre spectatori se vor putea plimba gratuit cu poneiul. Spectatorii vor putea fi prezenţi la eveniment în condiţiile impuse de reglementările legale în vigoare, care permit accesul:

– persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

– persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore;

– persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Dovada îndeplinirii uneia dintre condițiile de acces se prezintă la achiziționarea biletului, care costă 5 lei. Sursa:csmploiesti.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.