Petrolul are o "triplă" în echipă

Publicat in Sport 15 Septembrie 2021 548 ori
Google+ WhatsApp
Petrolul are o "triplă" în echipă
Petrolul are o "triplă" în echipă

Petrolul are o "triplă" în echipa etapei a 6-a. Trei petroliști sunt prezenți în cel mai bun 11 al rundei trecute. Antrenorul Nae Constantin, portarul Raul Avram și atacantul Sory Diarra. Tehnicianul prahovean a reușit cu Petrolul patru victorii consecutive fără ca aceasta să primească gol. La această statistică contribuie și portarul Raul Avram "Batman" care se află într-o formă foarte bună. La fel și colegul său din ofensivă, Diarra. Vârful din Mali a marcat şi a fost coautor la golul lui Vajushi, în disputa de la Slobozia. Diarra este golgheterul echipei, cu 6 goluri, randamentul său fiind un alt motiv important pentru care gruparea petrolistă ocupă locul 2 în clasament.

Trupa ploieşteană vrea să continue perioada deosebită şi în meciurile următoare. Petrolul va juca vineri, 17 septembrie, de la ora 16.00, pe teren propriu, în campionat, cu Ripensia Timişoara, iar marţi, 21 septembrie, de la 18.45, va înfrunta, în Cupa României, tot pe ,,Ilie Oană", ,,U" Craiova. Pentru aceste partide biletele sunt puse în vânzare, în mediul online, iar de mâine acestea vor fi disponibile şi la punctul de vânzare de la stadionul „Ilie Oană”.

Conform Protocolului Desfășurare Competiții, persoanele eligibile pentru a asista la o competiție sportivă sunt următoarele:

– Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

= Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore (testele trebuiesc eliberate de către Laboratoare autorizate).

– Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-COV-2 (cu prezentarea documentelor medicale doveditoare).Sursa foto:fcpetrolul.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.