Au oficializat cu cel mai galonat!

Publicat in Sport 29 Iulie 2021 515 ori
Google+ WhatsApp
Au oficializat cu cel mai galonat!
Au oficializat cu cel mai galonat!

Mijlocașul Takayuki Seto a devenit, oficial, cel mai galonat fotbalist al Petrolului. Japoneul a câștigat titlul, o Cupă și o Supercupă ale României, toate cu Astra, dar și Cupa Letoniei! Alături de el este atacantul Constantin Stoica, unul dintre copiii precoce al clubului petrolist având în vedere că a debutat în „galben-albastru”, în eșalonul secund, în 2008, la vârsta de 16 ani! Seto și Stoica au semnat, astăzi, angajamente valabile până la finalul acestui sezon.

"Taka" (35 ani) își va continua, astfel, cariera pe „Ilie Oană”, aici unde a și început prima sa aventură în fotbalul românesc, în 2007, la CSM FC Ploiești. Cariera lui Seto a continuat, ulterior, la Astra Giurgiu, cu unele mici „intreruperi”, atunci când a evoluat pentru Osmanlispor (Turcia), Ventforet Kofu (Japonia) sau FK Riga (Letonia).

La rândul său, Costin (28 ani) a făcut parte din echipa care a promovat în Liga 1, în 2011, pentru ca, în anii următori, să evolueze la CSM Rm. Vâlcea, Metalul Reșița, FC Caransebeș, SCM Pitești, FC Argeș, Academica Clinceni, Ripensia Timișoara, Sportul Snagov și, ultima dată, Gloria Buzău. Cei doi au debutat, amical, în trupa lui Nicolae Constantin, în momente diferite. Seto a jucat o repriză în testul cu echipa lui Daniel Chiriță, iar Stoica a intrat în ultimele minute ale amicalului de prezentare cu Concordia Chiajna. Sursa:fcpetrolul.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.