Noul selecționer al României a fost confirmat

Publicat in Sport 19 Ianuarie 2021 314 ori
Google+ WhatsApp
Noul selecționer al României a fost confirmat
Noul selecționer al României a fost confirmat

Adrian Vasile este de astăzi, oficial, noul selecţioner al naționalei de handbal feminin a României. Tehnicianul de 38 de ani este și antrenorul principal al formaţiei CSM Bucureşti. Vasile, care îl înlocuieşte pe Bogdan Burcea, după ce contractul acestuia nu a mai fost prelungit de FRH, a afirmat că este foarte onorat de propunerea de a deveni selecţionerul echipei naţionale. Fără îndoială este cea mai mare onoare a vieţii mele să fiu antrenorul echipei naţionale. Este un drum pe care de abia aştept să-l începem. Eu şi staff-ul meu suntem foarte motivaţi să ne îndeplinim primul obiectiv de a ne califica la Jocurile Olimpice", a spus noul antrenor al reprezentativei feminine.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat, cu ocazia prezentării oficiale a noului selecţioner, că Adi Vasile a semnat un contract valabil până în 20 decembrie 2021. "Eu sunt mai liniştit acum, avem un staff tehnic, avem un program clar de pregătire şi de abordare a primului obiectiv, calificarea la Jocurile Olimpice. Lucrurile sunt puse pe un drum corect, spun eu. Îmi doresc din suflet să ne oblige actualul staff tehnic să semnăm pe tot ciclul olimpic pentru Paris", a precizat Dedu.

Ca antrenor, Vasile a fost secund al echipei de handbal feminin CSM Bucureşti între 2014 şi 2019, perioadă în care gruparea din Capitală a câştigat Liga Campionilor (2016). Din octombrie 2019, el este antrenor principal la CSM Bucureşti. Noul staff al naționalei va trebui să califice România la Olimpiadă în urma turneului preolimpic care va fi găzduit, în martie, de Muntenegru. Tricolorele vor juca în grupă cu țara gazdă, Norvegia și Thailanda. Ele vor trebui să se claseze pe primele două locuri pentru a procura biletele spre Tokyo.Sursa:agerpres.ro/foto:csmbucuresti.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Cele mai citite

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.