A fost singura româncă pe prima treaptă a podiumului

Publicat in Sport 03 Decembrie 2020 601 ori
Google+ WhatsApp
A fost singura româncă pe prima treaptă a podiumului

Prahoveanca Livia Botică este singura pugilistă din echipa României de box feminin medaliată cu aur la Campionatul European, găzduit, recent, de Bulgaria. Botică a devenit campioană continentală la categoria +80 de kilograme după o luptă câștigată categoric în fața unei adversare poloneze.

Antrenorul de la echipa sa de club, CSM Ploiești, maestrul emerit Titi Tudor, a spus despre Livia că și-a onorat promisiunea:,,Cu o seară înaintea finalei mi-a promis că va da totul în ring pentru a deveni campioană europeană și iată că s-a ţinut de cuvânt. Sunt atât de fericit, că nici nu ştiu pe unde merg”, a declarat antrenorul coordonator al secţiei de box ploieștene pentru siteul oficial al clubului. Și la masculin România a avut tot un singur campion continental. Este vorba despre Daniel Gârleanu care s-a impus la categoria 54 de kilograme.

El este fratele lui Cosmin Gîrleanu, singurul pugilist calificat, până acum, la Olimpiadă. Întrecerea din Sofia a adus boxului românesc un total de 10 medalii. Zestrea a fost depășită cu mult de delegația tricoloră care, înaintea turuneului, își propusese ”2-3 medalii”. Alte două distincții au fost de argint, iar alte șase de bronz. Un aspect foarte interesant, băieții și fetele și-au împărțit în mod egal medaliile și au avut aceeași distribuție pe podium, câte o medalie de aur, una de argint și trei de bronz. Cu mențiunea că patru dintre românce au avut asigurată calificarea în semifinale încă din start, implicit asigurarea unui loc pe podium.Sursa foto:facebook/federatia romana de box

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.