Set de măsuri destinate cluburilor din Liga 1
LPF și AFAN (Sindicatul fotbaliștilor) au elaborat împreună un set de măsuri destinate cluburilor Ligii 1, recomandări pe care acestea urmează să le aibă în vedere la întocmirea procedurii interne de reluare a antrenamentelor în situația renunțării la cantonamentele în regim închis. Astfel, odată îndeplinite toate aceste lucruri, LPF și AFAN au convenit, pe cale de consecință, că și încasarea tuturor sumelor de bani din drepturile TV ar permite celor două foruri să se apropie și mai mult de implementarea unor garanții pentru plata remunerațiilor jucătorilor, precum și pentru realizarea unui sistem de control financiar adecvat. Documentul oferă, așadar, cluburilor membre un set minim de recomandări ce urmează să fie integrate în procedura internă conform Ordinului mai sus menționat, cluburile fiind libere să adauge orice alte prevederi proprii, fără, însă, a deroga de la setul minim de recomandări ale LPF și AFAN.
Conform noilor reglementări, organizarea meciurilor se va face fără spectatori. Delimitarea zonelor unui stadion/teren de joc se face astfel: zona interioară a stadionului/terenului de joc ( cuprinde următoarele sectoare: terenul de joc, inclusiv suprafaţa tehnică, tunelul de acces; zona vestiarelor jucătorilor/arbitrilor, camera delegaţilor de joc, cabinet testare anti-doping) – unde vor avea acces maximum 80 de persoane – jucători, antrenori, staff, arbitri, etc, apoi, zona tribunelor, inclusiv spaţiile administrative pentru transmisiunea TV a jocului, zonele specifice media – unde vor avea aces maximum 85 de persoane, respectiv o zona exterioară (parcare pentru carele de transmisie TV etc) – cu un maximum admis de 60 de oameni prezenți.
Pentru perioada următoare, persoanele implicate în organizarea meciului la stadion/teren de joc (inclusiv presa) vor trece printr-un filtru epidemiologic (chestionar stabilit prin ordin al Ministrului Sănătăţii, termometrizare) înainte de a pătrunde pe stadion/terenul de joc. Acest triaj va fi realizat de echipajul medical prezent la stadion/terenul de joc pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. Persoanele care nu întrunesc criteriile triajului epidemiologic nu au acces pe stadion/terenul de joc.
Înainte ca delegaţiile echipelor să ajungă la stadion/terenul de joc va fi făcută dezinfectarea încăperilor şi a spaţiilor commune, iar vestiarele celor două echipe şi al arbitrilor vor fi sigilate după igienizare până la sosirea acestora. Triajul epidemiologic va fi efectuat de cadre medicale. Vor fi disponibile recipiente sau vor fi instalate aparate cu soluţie dezinfectantă pentru mâini în autocarele echipelor, vestiare şi pe tunelul de acces către terenul de joc. În plus, jucătorii, stafful tehnic, stafful medical al echipelor vor respecta un calendar de testare, după cele 3 teste efectuate de la reluarea pregătirilor urmând alte testări: cu 2/3 zile înainte de primul meci , apoi din două în două săptămâni, astfel că un fotbalist din Liga I va bifa 6 teste efectuate până la finalul lunii iulie. Sursa:lpf.ro
Adrian A.
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: