Petrolul, penultima la reunire

Publicat in Sport 22 Mai 2020 517 ori
Google+ WhatsApp
Petrolul, penultima la reunire
Petrolul, penultima la reunire

Petrolul va fi penultima echipă din play-off-ul Liga 2 care se va reuni. În prima zi a săptămânii viitoare, trupa petrolistă revine la antrenamente ca să pregătească lupta pentru promovare. Mioveni, UTA, Rapid și Campionii FC Argeș au dat drumul la treabă, Petrolul o va face pe 25 mai, iar Turris va face același lucru,dar pe 1 iunie. Lotul petrolist va beneficia de un cantonament de două săptămâni, cu cazare la Hotel Vigo și antrenamente, la Pleașa.

Luni dimineață, se vor prezenta 24 de jucători care vor fi testați în hotel, împreună cu staff-ul tehnic și ceilalți oficiali. Clubul a achiziționat, de la spitalul ,,Regina Maria", din București, teste în valoare de 200 lei fiecare. Testarea va fi repetată de alte două ori, după șapte, respectiv 14 zile de la intrarea în cantonament. Petroliștii sunt nerăbdători să își afle programul celor cinci meciuri din play-off.

Lazăr are o mare dorință în privința celor două jocuri pe care ar trebui să le dispute pe propriul stadion. ”Dacă m-ați întreba cu ce formații aș dori să jucăm acasă, în cele două partide la care avem dreptul, mi-aș dori numai ca una să fie UTA Arad. Vrem să nu mai jucăm pe acel teren cu iarbă sintetică!”, a spus oficialul petrolist pentru gazetaph.ro. Petrolul va juca trei meciuri în deplasare și două pe teren propriu. Totul într-o singură manșă, iar play-off-ul ar trebui să înceapă pe 4 iulie.Sursa foto:fcpetrolul.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.