La Activ și Petrolul se poartă numele Sfinților Împărați

Publicat in Sport Joi, 13:17 405 ori
Google+ WhatsApp
La Activ și Petrolul se poartă numele Sfinților Împărați

La echipa de handbal Activ Prahova Ploiești și la cea de fotbal, Petrolul, se poartă numele Sfinților Împărați Constantin și Elena! "Bufnițele" Elena Popescu, Elena Beșleagă, Elena Leuștean, Elena Andrița și Elena Stoica sunt sărbătoritele zilei în cadrul clubului de handbal! Activ le urează să fie sănătoase și numele sfânt pe care îl poartă să le aducă realizări și multe bucurii! Una dintre cele mai mari ar fi promovarea în Liga Florilor.

Clubul s-a bucurat de faptul că cei din Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal au aprobat ca, la nivelul Diviziei A, promovarea să se decidă pe parchet. La Turneul final vor participa cele mai bune opt echipe, poziționate în clasamentul aprobat anterior.Turneul se va desfășura după minim o lună de zile de la reluarea antrenamentelor în sală. "Bufnițele" de-abia așteaptă să revină la pregătire și în perioada următoare vor face tot ce ține de ele pentru a respecta măsurile de protecție și să ajungă, cât mai rapid, în cea mai bună formă.

Tot în cea mai bună formă trebuie să fie și cei de la Petrolul. Gruparea ploieșteană are o tranșă importantă de sărbătoriți. Directorul sportiv Costel Lazăr, antrenorul principal Costel Enache, delegatul echipei Costel Ilie, secundul Constantin Munteanu, dar și fotbalistul Constantin Țicu. Principalul Enache și secundul Munteanu vor putea face cinste pe 25 mai odată cu reunirea echipei. Fundașul Țicu la fel, în timp ce directorul sportiv Lazăr și delegatul Ilie și-au servit colegii din club. Toți sărbătoriții și nu numai speră ca sărbătoarea cea mare să fie în luna august atunci când Petrolul trebuie să-și îndeplinească obiectivul:promovarea în prima ligă!

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office