Activul își poate îndeplini obiectivul!

Publicat in Sport 18 Mai 2020 192 ori
Google+ WhatsApp
Activul își poate îndeplini obiectivul!
Activul își poate îndeplini obiectivul!

Activul își poate îndeplini obiectivul având în vedere că promovarea în Liga Națională de handbal feminin se va decide pe teren! Așa a decis, astăzi, Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal. Decizia bucură echipa "bufnițelor" care își dorește prezența în sezonul viitor din Liga Florilor în condițiile în care a și anunțat că are bugetul necesar pentru a juca la cel mai înalt nivel. Rezultatul votului a fost 14-2 în favoarea disputării partidelor pe teren, iar data și modalitatea de desfășurare urmează să se stabilească.

Competiția se va disputa după minimum o lună de la permiterea reluării antrenamentelor în sală, varianta cea mai apropiată fiind sfârșitul lunii iunie. Dacă promovarea se joacă în schimb, la Liga Zimbrilor și Liga Florilor voturile au hotărât ca ambele campionate să nu se mai joace. Titlul nu se va mai acorda nici la băieți, nici la fete, echipele urmând să meargă în cupele europene conform clasamentului actual. La feminin, SCM Rm. Vâlcea, campioana din sezonul trecut, va juca în Liga Campionilor, iar pentru CSM București Federația va trebui să ceară un wild-card.

Referitor la această situație, Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă română, a scris pe pagina oficială de facebook că hotărârea FRH este nedreaptă și dezavantajează CSM-ul. Neagu speră ca echipa să primească dreptul de a juca în LC, le mulțumește celor care susțin clubul și speră ca în scurt timp fanii și jucătoarele să se revadă pe teren. Minaur Baia Mare și Gloria Buzău vor juca în European Handball League. La masculin, Dinamo va solicita un wild-card pentru a participa în Liga Campionilor, Potaissa Turda va evolua în European Handball League, iar Minaur Baia-Mare și Dobrogea Sud Constanța sunt calificate pentru Cupa EHF.

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office