Se termină și lupta sub panou

Publicat in Sport 14 Mai 2020 213 ori
Google+ WhatsApp
Se termină și lupta sub panou
Se termină și lupta sub panou

Lupta sub panou în baschetul național se va încheia, după cum a declarat Horia Păun, preşedintele Federaţiei Române de Baschet. Șeful FRB a ajuns la o înțelegere cu reprezentanţii cluburilor din ligile naţionale masculine şi feminine să îngheţe campionatele. Asta din cauza faptului că majoritatea echipelor nu au posibilitatea financiară de a respecta regulile impuse de autorități pentru reînceperea pregătirii.

"În principiu, în urma discuţiilor cu cluburile din Liga Naţională de seniori şi senioare, am agreat să închidem. Decizia nu a fost luată încă, probabil vor mai fi unele discuţii cu cluburile. Nu ştiu câte echipe îşi permit să se supună acestor restricţii drastice și dispuse să stea în cantonament atâtea săptămâni'' - a declarat Păun pentru Agerpres.

Un motiv în plus pentru închiderea sezonului este faptul că până la sfârșitul acestei luni toate contractele baschetbaliști-cluburi se termină:''Vom face exact cum s-a întâmplat şi în alte ligi din Europa, îngheţare, nu promovează, nu retrogradează nimeni. Ne-am fi dorit să terminăm pe teren competiţia sportivă, dar, din păcate, pandemia ne ia acest drept" - a mai spus oficialul ploieștean.

Decizia oficială urmează să fie luată în Comitetul Director al FRB. La momentul întreruperii campionatelor în Liga Naţională - masculin, U Cluj-Napoca şi CSU Oradea erau la egalitate de puncte, iar la feminin, Sepsi Sfântu Gheorghe conducea detașat.Sursa:agerpres.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office