Speranțe la medalii în funcție de hotărârea Federației
Echipele de baschet feminin junioare ale CSM Ploieşti au şanse reale de participare la Turneele finale ale campionatului acolo unde speră la un loc pe podium. Însă toate acestea țin de decizia pe care Federaţia Română de Baschet o va lua cu privire la acest sezon. Echipa de baschet U14 este ca şi calificată pentru Turneul final, iar fetele de la U15 aşteaptă ultimul turneul al sezonului regulat pentru a da „bătălia” decisivă cu CSŞ Nr. 5 Bucureşti în lupta directă pentru calificarea la turneul în care se decide campioana sezonului.
Antrenoarea Loredena Munteanu a declarat pentru siteul oficial al clubului municipal că sunt în pericol de a încheia un an de muncă fără a culege roadele. Este conştientă că nu va fi uşor pentru federaţie să condenseze finalul de sezon astfel încât copiii să poată face şi şcoală şi sport. ''Vom vedea ce se va decide. Mie dacă mi s-ar spune că putem juca un turneu final chiar şi în luna august, aş fi de acord, pentru că e normal să avem un clasament după un an de antrenamente şi jocuri. Dacă nu vom avea această şansă, nu avem ce face, urcăm la U15 şi ne păstrăm obiectivele de performanţă pentru sezonul următor”, a declarat Loredana Munteanu.
Altfel, în această perioadă, şi la baschet s-a adoptat „moda” antrenamentelor online, componentele ambelor grupe fiind „convocate” zilnic la şedinţe de pregătire coordonate de antrenorul secţiei de atletism a clubului, Robert Munteanu, după consultări cu Loredana Munteanu şi Corina Savu. Sunt şi câteva cazuri fericite, unele dintre fete stând la curte şi având coşuri de baschet instalate, aşa că ele pot lucra suplimentar mai multe exerciţii specifice baschetului. Şi pentru că şi antrenorii au tot timpul câte ceva de învăţat, Loredana Munteanu şi Corina Savu au participat, în ultima săptămână, la două întâlniri… online cu lectori care prezintă diverse teme prin intermediul paginii de Facebook a Colegiului Central al Antrenorilor de Baschet. Sursa:csmploiesti.ro
Adrian A.
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: