Are masterat în handbal
Antrenorul de handbal Dragoș Dobrescu are licență Master Coach. Selecționer al echipei naționale feminine de tineret, Dobrescu a absolvit cursul de licențiere organizat de Federația Română de Handbal. Ploieșteanul s-a aflat printre cei 27 de antrenori români de handbal care au participat la primul curs Master Coach organizat în România. Dobrescu a spus că această licență reprezintă “o cărămidă" la piramida pe care vrea s-o construiască ca antrenor.
Antrenorul are parte de un 2020 foarte important. În vara acestui an se va afla în fața celei mai mari provocări din cariera de tehnician. România va găzdui Campionatul Mondial de tineret, competiție la care echipa națională se numără printre favoritele la medalii. Cursul de licențiere Master Coach a fost structurat în trei module care au conținut prezentări teoretice și practice atât din domeniul handbalului, cât și din psihologie, marketing, nutriție și nu numai.
Toate acestea au fost susținute de 31 de lectori români și străini. Manager de proiect a fost secretarul general al Federației, Cristina Vărzaru. Fosta internațională speră că acest curs se va relua în viitor. Pentru a putea participa la Master Coach, antrenorii trebuie să dețină licența de antrenor categoria 1 – antrenor maestru.Sursa:frh.ro
Adrian A.
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: