Selecție cu cei mai buni

Publicat in Sport 30 Octombrie 2019 264 ori
Google+ WhatsApp
Selecție cu cei mai buni
Selecție cu cei mai buni

În perioada 19-21 noiembrie, în Bucuresti, la sala de box Lia Manoliu, va avea loc un trial de verificare și selecție pentru cei mai buni pugiliști din România născuți în anii 2002/2003. Federația Română de Box a gândit acest trial cu scopul de a selecționa cei mai bun boxeri pentru lotul național de tineret care va participa la competițiile de obiectiv internațional din anul 2020.

Printre concurenți vor fi și boxeri de la CSM Ploiești. Coordonatorul secției, Titi Tudor, și antrenorul Adrian Pârlogea au pe listă cinci sportivi: Iulian Dumitrescu(categoria 70 kg), Marian Ghinoiu(cat.46), Georgian Călin(cat.50), Andrei Dinu(cat.52) și Alin Sandu(cat.80). Primul este campion național, iar ceilalți sunt medaliați cu argint și bronz la competițiile naționale. Și cel mai valoros component de la clubul municipal, George Dumitrescu, a intrat în "vizorul" Federației după ce a devenit cel mai bun din țară la categoria 63 de kilograme.

Pe 1 noiembrie el trebuie să se prezinte la Bacău pentru a intra în programul de pregătire al lotului național de seniori. Acesta, împreună cu ceilalți pugiliști, se va antrena pentru a concura la Balcaniada din Turcia. După revenirea din Țara Semilunei, Dumitrescu va merge la lotul olimpic pentru a pregăti cea mai populară întrecere din boxul românesc. Pentru prima oară de când se desfășoară, ,,Centura de Aur" se va disputa, conform calendarului FRB, spre sfârșitul anului, în perioada 26 noiembrie - 2 decembrie.

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office