Juniorii i-au provocat pe seniori!

Publicat in Sport 24 Octombrie 2019 276 ori
Google+ WhatsApp
Juniorii i-au provocat pe seniori!

Echipele de juniori „U19” și „U17” ale Petrolului s-au calificat în turul doi al Cupei României. Astfel, trupele de copii i-au provocat pe cei de la echipa mare să facă același lucru, săptămâna viitoare, în jocul cu Sănătatea Cluj. La ambele categorii de vârstă, echipele ploieștene le-au avut ca adversare pe reprezentantele ACS Suporter Oțelul Galați, grupări care, în Campionatul Național, ocupă primul loc în seria din care fac parte, atât la „U19”, cât și la „U17”.

Pe stadionul „Chimia” din Brazi, întâlnirea juniorilor „U19” a fost una extrem de disputată, elevii lui Gheorghe Liliac reușind să se impună după executarea loviturilor de departajare. A fost 2-2 (1-2) la capătul celor 90 de minute, cu oaspeții conducând de fiecare dată și cu petroliștii revenind mereu, prin golurile lui Andrei Șerban (21) și Rareș Simionescu (50), pentru ca, la penaltiuri, portarul „galben-albaștrilor”, Petru Marinache, să facă minuni, reușind să pareze trei dintre șuturile trimise de către gălățeni de la punctul cu var! Pentru Petrolul au transformat Andrei Șerban, Ovidiu Chițescu, Rareș Simionescu și Antonio Popa, ratând Eduard Smaranda și Daniel Enache, astfel încât, cu scorul general de 6-5, echipa pregătită de către Gheorghe Liliac s-a calificat în turul următor al competiției!

Mult mai clare au fost lucrurile în confruntarea juniorilor „U17”, acolo unde elevii lui Marius Manolache s-au impus cu scorul de 4-0 în fața gălățenilor, toate golurile fiind marcate în repriza a doua. Reușitele petroliștilor au fost semnate de către David Ilie (65), Radu Dumitru (76), Antonio Dănilă (80) și Octavian Dumitru (84). În turul doi al Cupei României, în competiție vor intra și formațiile participante în cadrul Ligii Elitelor, jocurile urmând să se dispute, tot în sistem eliminatoriu, la începutul lunii decembrie. Sursa:fcpetrolul.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office