Un fost jucător trebuie să "reaprindă" baschetul municipal

Publicat in Sport 16 Octombrie 2019 756 ori
Google+ WhatsApp
Un fost jucător trebuie să "reaprindă" baschetul municipal
Un fost jucător trebuie să "reaprindă" baschetul municipal

În urmă cu aproape doi ani, moldoveanul Eugeniu Melnic era adus de CSM Ploiești să ajute la promovarea echipei în prima ligă. Acum, acesta a revenit la Ploiești cu același scop, dar din postura de antrenor. S-au mai întors să joace din vechea formație, antrenată atunci de Cătălin Burlacu, acum principal la Steaua, Blidaru, Dogaru, Carabulea, Scărlătescu, Dumitru și Crăciun. Trupa municipalității a revenit în Liga întâi de baschet masculin după o absență de un an. Reîntoarcerea în competiția oficială s-a soldat, cu un succes obţinut în faţa celor de la Colegiul Naţional Aurel Vlaicu Bucureşti.

Ajutat de Ionuţ Ivan şi Robert Munteanu, Melnic a debutat bine echipa impunându-se cu 85-72. Jucătorul Alex Neguţ, baschetbalist cu aproape 200 de meciuri în Liga Naţională, a debutat excelent la Ploieşti, încheind partida cu 15 puncte, 11 recuperări şi tot atâtea pase decisive. Ştefan Ianuli l-a completat cu un randament excelent, fiind de departe cel mai bun marcator al jocului cu 31 de puncte reușite!

Pentru CSM Ploieşti, au început ca titulari: Blidaru (7 puncte), C. Dumitru (12, 3×3), Carabulea (13, 1×3), Al. Neguţ 15, 3×3) şi Şt. Ianuli (31), pentru ca, pe parcurs, să intre şi A. Crăciun (2), O. Iancu (3), Şt. Neagu (1), H. Scărlătescu (1), Al. Chirilă şi M. Comănescu. În etapa a 2-a, CSM Ploieşti va juca, duminică, de la ora 13.00, în deplasare cu U-Banca Transilvania 2 Cluj-Napoca.

Rezultatele primei etape:

CSM Ploieşti – CN Aurel Vlaicu Bucureşti 85-72

CSM Târgu Mureş – CS Agronomia Bucureşti 51-89

CS Rapid Bucureşti – U-Banca Transilvania 2 Cluj-Napoca 73-85

CSU Ploieşti – BC CSU 2 Sibiu 76-96

CSO 2 Voluntari – CS Universitatea Cluj 58-99

 

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.